x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mureş - Douăzeci de milioane de euro pentru proiectul de management integrat al deşeurilor

Mureş - Douăzeci de milioane de euro pentru proiectul de management integrat al deşeurilor

14 Feb 2008   •   00:00

Proiectul de management integrat al deşeurilor de la Mureş va costa aproximativ 20 de milioane de euro, însă pentru accesarea sumelor necesare din Fondul European pentru Dezvoltare Regională documentaţia tehnică aferentă acestui proiect trebuie finalizată până în luna noiembrie a acestui an.



Proiectul de management integrat al deşeurilor de la Mureş va costa aproximativ 20 de milioane de euro, însă pentru accesarea sumelor necesare din Fondul European pentru Dezvoltare Regională documentaţia tehnică aferentă acestui proiect trebuie finalizată până în luna noiembrie a acestui an. Potrivit unui comunicat de presă remis, joi, de Consiliul Judeţean Mureş, judeţul se numără printre cele cinci selectate recent de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile pentru a beneficia de finanţare în cadrul Programului PHARE 2005 pentru asistenţă tehnică, în vederea realizării de proiecte de management integrat al deşeurilor. "Având în vedere termenul extrem de scurt avut la dispoziţie pentru înaintarea aplicaţiei spre evaluare şi finanţare la Bruxelles - noiembrie 2008, echipa de consultanţă împreună cu autoritatea publică judeţeană vor trebui să depună eforturi susţinute pentru parcurgerea cu succes a tuturor etapelor necesare finalizării aplicaţiei. Acest efort înseamnă: realizarea Master Planului, a Studiului de Fezabilitate pentru un sistem integrat de gestionare a deşeurilor la nivelul judeţului, analiza economico financiară, studiile de impact in vederea obţinerii acordurilor de mediu şi pregătirea aplicaţiei pentru finanţare. Se estimează că valoarea proiectului va fi de aproximativ 20 de milioane de euro”, se arată în comunicat. Reprezentanţii CJ Mureş susţin că aceasta este soluţia care permite atingerea tuturor ţintelor de conformare obligatorii, angajate de România în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Parteneriatul public-privat în vederea realizării unui depozit ecologic regional la Ungheni, încheiat de CJ Mureş cu o firmă italiană, a eşuat şi a ajuns în instanţă, întrucât firma Waste Italia nu a respectat termenele de execuţie. Termenul de închidere al depozitului municipal de la Luduş a expirat în 2007, oraşele Târnăveni, Sovata şi Iernut au termen de închidere 2008, iar Târgu Mureşul şi Reghinul – sfârşitul anului 2009. Până la realizarea proiectului de management integrat al deşeurilor, depozitul de la Sighişoara, care este autorizat şi are o capacitate destul de mare, va prelua, între timp, deşeurile care ar fi trebuit să ajungă la depozitul ecologic ce trebuia finalizat la Ungheni.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: verde!