x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vicepreședintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, în vizită în România

Vicepreședintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, în vizită în România

de Redacția Jurnalul    |    08 Ian 2025   •   12:15
Vicepreședintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, în vizită în România
Sursa foto: Hepta

Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru prosperitate și strategia industrială, Stéphane Séjourné, se va afla miercuri și joi într-o vizită în România.

„Înainte de prezentarea oficială a Pactului Comisiei Europene pentru o industrie curată și la câteva săptămâni de la lansarea dialogului strategic privind industria auto, această vizită marchează cea de a patra etapă a turneului realizat de vicepreședintele executiv în cele mai strategice sectoare industriale și lanțuri de aprovizionare din Europa – incluzând, de această dată, un accent specific pe baterii”, anunță Comisia Europeană.

Stéphane Séjourné se va întâlni miercuri cu Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, cu Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, și cu Ilie Bolojan, președintele Senatului României.

Joi, vicepreședintele CE va vizita o fabrică românească ce furnizează baterii litiu-ion de ultimă generație și sisteme personalizate de stocare a energiei pentru o multitudine de sectoare și de întreprinderi din întreaga Europă.

De asemenea, joi, Séjourné va vizita Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială (INCAS), principalul centru de cercetare în domeniul științelor aerospațiale din România.

„Aceasta va fi o ocazie de a discuta despre concurența neloială exercitată de China pe piața dronelor și despre utilizarea din ce în ce mai relevantă a tehnologiilor dronelor atât în aplicațiile civile, cât și în cele militare”, transmite CE.

(sursa: Mediafax)

×