x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicuşor Constantinescu scapă de arestul preventiv

Nicuşor Constantinescu scapă de arestul preventiv

de Agerpres    |    15 Iul 2014   •   17:40
Nicuşor Constantinescu scapă de arestul preventiv

Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă în lipsă a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, decizia fiind definitivă.

Instanţa a mai stabilit că Nicuşor Constantinescu avea dreptul să părăsească teritoriul României în perioada 26 iunie - 1 iulie 2014.

Curtea de Apel Bucureşti a admis o contestaţie a lui Nicuşor Constantinescu şi a anulat o decizie a Tribunalului Bucureşti, instanţă care înlocuise măsura controlului judiciar cu arestul preventiv.

Cererea de înlocuire a fost făcută de procurorii DNA, care au invocat faptul că şeful CJ Constanţa nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse prin controlul judiciar şi nu a venit la timp din SUA.

Decizia Curţii de Apel va avea efecte şi în ceea ce priveşte mandatul de urmărire internaţională prin Interpol emis de Poliţia Română pe numele lui Nicuşor Constantinescu.

Şeful CJ Constanţa se află în prezent pe teritoriul SUA, unde a suferit o intervenţie chirurgicală, după ce a fost diagnosticat cu cancer la prostată.

El nu s-a întors în România la data stabilită de autorităţile judiciare, motivând că nu se poate deplasa.

În 27 mai, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de DNA, în dosarul în care este acuzat că a împiedicat efectuarea unor controale ale Curţii de Conturi şi că nu a respectat dispoziţiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 11 certificate de urbanism şi a autorizaţiilor de construire a unor centrale şi generatoare eoliene.

×
Subiecte în articol: nicusor constantinescu