x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicuşor Dan: Acţiunea de ecologizare a Parcului Văcăreşti vizează evacuarea deşeurilor istorice

Nicuşor Dan: Acţiunea de ecologizare a Parcului Văcăreşti vizează evacuarea deşeurilor istorice

de Redacția Jurnalul    |    13 Apr 2024   •   23:20
Nicuşor Dan: Acţiunea de ecologizare a Parcului Văcăreşti vizează evacuarea deşeurilor istorice
Sursa foto: Lucian Alecu

Acţiunea de ecologizare a Parcului Văcăreşti vizează evacuarea "deşeurilor istorice" aruncate în perioada în care acest loc era "un fel de groapă de gunoi" a oraşului, a declarat sâmbătă primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

"Suntem în Parcul Văcăreşti, este un parc pe care noi l-am preluat în administrare în urmă cu trei ani. Sunt bucuros că sunt sute de bucureşteni care au venit la apelul pe care l-am făcut să ne ajute să facem curăţenie. Nu e vorba de gunoaie pe care le aruncă vizitatorii zi de zi, pentru că pentru asta avem oamenii noştri, sunt coşuri de gunoi, deci e un fenomen pe care-l controlăm, ci sunt deşeuri istorice aruncate în perioada în care acest loc era un fel de groapă de gunoi a oraşului", a spus Nicuşor Dan, în debutul acţiunii de ecologizare desfăşurate în Parcul Natural Văcăreşti.

×