x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicușor Dan, mulțumit că Băsescu nu îi va fi contracandidat la Primăria Capitalei

Nicușor Dan, mulțumit că Băsescu nu îi va fi contracandidat la Primăria Capitalei

22 Iul 2020   •   12:19
Nicușor Dan, mulțumit că Băsescu nu îi va fi contracandidat la Primăria Capitalei

Nicușor Dan a declarat că este optimist și că Traian Băsescu nu îi va fi contracandidat la Primăria Generală a Capitalei. „Are o expertiză bună pentru locul în care se află acum”, a mai spus el.

„Eu sunt optimist că o să existe o înțelegere împreună cu PMP, astfel încât această candidatură să nu aibă loc. Domnul Băsescu cred că are o expertiză bună pentru locul în care se află acum”, a declarat Nicușor Dan.

Fostul președinte al României, europarlamentarul PMP Traian Băsescu, a declarat marți seara că nu este decis în privința candidaturii sale la Primăria Generală a Capitalei, dar, dacă va fi nevoie, el safirmă că decizia va fi luată în funcție de formarea alianțelor politice.

„Dacă va fi nevoie, o să o fac. Depinde care sunt evoluțiile. Dacă se va reuși o alianța corectă a forțelor de dreapta, sigur că PMP, care l-a susținut pe Nicușor Dan de la bun început, va fi în regulă, dar dacă va fi o alianța în care să se spună, voi susțineți-l pe Nicușor Dan, dar noi nu suntem de acord cu liste comune la Consiliul General sau la sectoare, asta e bătaie de joc. Adică eu doar să susțin candidatul altcuiva, asta nu funcționează și atunci toate opțiunile sunt deschise pentru promovarea PMP", a spus Traian Băsescu, la Digi 24, marți seară.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nicusor dan