x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicușor Dan: Noi, românii, avem boala de a transforma multe lucruri vii în șabloane

Nicușor Dan: Noi, românii, avem boala de a transforma multe lucruri vii în șabloane

de Redacția Jurnalul    |    04 Dec 2025   •   14:45
Nicușor Dan: Noi, românii, avem boala de a transforma multe lucruri vii în șabloane
Sursa foto: Hepta/Nicușor Dan la ceremonia de decernare a Premiului România Europeană 2025 lui Victor Rebengiuc

„Noi, românii, avem boala de a transforma multe lucruri vii în șabloane”, spune președintele Nicușor Dan la ceremonia de decernare a Premiului România Europeană 2025 lui Victor Rebengiuc.

„Este o mare onoare să fiu azi aici pentru a acorda acest premiu unei personalități a istoriei noastre contemporane. Mulțumesc Institutului pentru că mi-a oferat această oportunitate și mă scoate dintre alte hârtii totodată. În primul rând, vreau să felicit Institutul ICDE pentru această inițiativă”, a afirmat Dan.

Președintele a adăugat că „noi, românii, avem boala de a transforma multe lucruri vii în șabloane”.

„Eminescu, poetul nepereche, nu-l mai citește nimeni. Cam așa se întâmplă și cu democrația și cu Europa. Europa a devenit un șablon. Luăm niște bani europeni și nu trebuie să spunem nimic, să fim mulțumiți că îi luăm. Și nu e deloc așa”, a adăugat șeful statului.

Nicușor Dan afirmă că Europa este un organism viu, cu dubiile și dezbaterile ei. „E bine sau nu e bine că am mers prea departe cu politica de mediu, de exemplu? Cumva asta ne-a afectat competitivitatea”.

Dan crede că dacă vrem ca România să conteze în Uniunea Europeană, „trebuie să ne racordăm la temele pe care acest organism viu le are și de aia e important ca o asociație cum este cea care organizează manifestația asta să existe și să provoace dezbateri despre Europa”.

(sursa: Mediafax)

 

×