Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Creșterile semnificative ale taxelor locale, dar mai ales erorile administrative și lipsa unei comunicări coerente au alimentat un val de nemulțumire care depășește cu mult sfera fiscalității. În realitate, ceea ce vedem astăzi este o criză de încredere între cetățeni și instituțiile statului, ruptură ce putea fi evitată printr-o implementare mai atentă și mai responsabilă.
Pentru a înțelege situația, trebuie să pornim de la un adevăr simplu: impozitele pe proprietate din România erau, de ani, printre cele mai mici din Uniunea Europeană. În cele mai multe cazuri, valorile impozabile erau complet decuplate de realitatea pieței imobiliare, reflectând prețuri de acum două decenii. De aceea, o reformă era inevitabilă. Administrațiile locale au nevoie de venituri suplimentare pentru a finanța infrastructura, serviciile publice și investițiile pe termen lung de care aveam cu toții nevoie. Din această perspectivă, intenția reformei este corectă și aliniată cu bunele practici europene.
Problema nu este reforma în sine, ci modul în care a fost aplicată. Creșterile de 50%, 100% sau chiar 150% într-un singur an reprezintă un șoc fiscal greu de absorbit pentru populație. În absența unei perioade de tranziție, contribuabilii s-au trezit peste noapte cu obligații fiscale mult mai mari, fără să fi fost pregătiți financiar sau măcar la nivelul informării corecte și complete. O astfel de abordare contravine principiilor fundamentale ale politicilor publice: predictibilitate, proporționalitate și transparență.
La acest șoc fiscal s-au adăugat erorile administrative, care au amplificat frustrarea publică. Sistemul e‑Proprietatea, menit să aducă o evaluare mai realistă a valorilor imobiliare, a fost lansat cu probleme tehnice semnificative. Numeroși contribuabili au descoperit că locuințele lor au fost încadrate greșit, că suprafețele nu corespund realității sau că impozitele au fost calculate pe baza unor date incomplete. Într-un context în care statul cere mai mulți bani, dar nu reușește să ofere un sistem corect și funcțional, reacția publică devine nu doar explicabilă, ci legitimă.
Un alt element esențial este comunicarea. Autoritățile au eșuat să explice clar de ce e necesară reforma, cum se calculează noile impozite și ce mecanisme de protecție există pentru contribuabili. În lipsa unei comunicări transparente, oamenii au perceput reforma ca pe o măsură arbitrară, impusă fără consultare și fără respect pentru realitățile sociale. Încrederea se construiește greu și se pierde rapid, iar în acest caz, pierderea a fost accelerată de lipsa unui dialog autentic între stat și cetățeni. Din nou, statul român nu dă semne că-i pasă cât de cât de cetățean, nu manifestă nicio empatie față de contribuabil și nu-și asumă nicio răspundere cu privire la costul propriilor erori.
Situația actuală oferă câteva lecții importante. În primul rând, orice reformă fiscală majoră trebuie implementată gradual. O creștere etapizată, pe parcursul a trei până la cinci ani, ar fi permis atât corectarea erorilor tehnice, cât și adaptarea treptată a populației. În al doilea rând, este esențial ca infrastructura administrativă să fie pregătită înainte de aplicarea reformei. Un sistem precum e‑Proprietatea trebuia testat, calibrat și verificat înainte de a deveni baza legală pentru impozitare. În al treilea rând, comunicarea publică nu este un detaliu secundar, ci o componentă centrală a oricărei politici publice. Fără explicații clare și accesibile, chiar și cele mai bine intenționate reforme pot eșua.
Autoritățile ar trebui, în primul rând, să recunoască propriile neajunsuri și probleme și să acționeze rapid pentru corectarea erorilor administrative. Un audit complet al sistemului e‑Proprietatea este indispensabil. În al doilea rând și cu toată foamea de bani a bugetului public, e necesară introducerea unui plafon temporar de creștere a impozitelor, astfel încât contribuabilii să nu fie împovărați excesiv într-un singur an. În al treilea rând, procedurile de contestare trebuie simplificate și accelerate, pentru a evita blocajele administrative și pentru a oferi oamenilor un sentiment de echitate.
Și mai e ceva: avem cel mai mare procent de proprietari din UE, aproximativ 95% din populație (conform Eurostat 2022), în timp ce media UE era de circa 69%. Mulți dintre acești proprietari dețin și utilizează 1-2 autoturisme „cu pretenții”, unele mai scumpe decât casa în care stau. În România, „făloșenia” e la ea acasă, avem această moștenire levantină. Sunt de acord cu creșterea impozitelor pe proprietăți (locuințe, autoturisme, terenuri etc.), dar cetățeanul ar trebui ca odată cu majorarea acestora să primească o relaxare a impozitării muncii, să fie astfel încurajat de câștigurile din munca fiscalizată cumpănit.
În final, reforma impozitelor pe proprietate este un test pentru maturitatea statului român. Intenția de a moderniza sistemul fiscal este corectă și necesară. Dar modul în care această reformă este implementată arată că încă există un decalaj semnificativ între ambiția legislativă și capacitatea administrativă.
Deocamdată, departe de a da semne de modernizare a relațiilor stat-contribuabil, această presupusă reformă fiscală rămâne încă un simbol al neîncrederii și al disfuncționalității administrative - un cost mult mai mare decât orice impozit.
Daniel Apostol este editorialist, analist economic și expert în politici publice, prim-vicepreședinte ASPES.
Citește pe Antena3.ro
