Artista are 84 de ani și a suferit un infarct. În prezent, starea sa este stabilă, anunță surse medicale.
Sofia Vicoveanca a suferit un infarct
Sofia Vicoveanca a fost transportată cu ambulanța în jurul orei 4:00 dimineața la Secția de cardiologie a Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.
Potrivit informațiilor transmise de unitatea medicală, pacienta este stabilă clinic, însă familia a cerut discreție privind diagnosticul și tratamentul.
Copilăria artistei
Artista s-a născut la Toporăuți, în Ucraina, și a avut o copilărie marcată de lipsuri. Tată său a fost luat prizonier de ruși și, împreună cu mama sa, s-au refugiat la rude.
„Am copilărit într-o căsuță mică, o singură cameră. Acolo am stat cu mama până a venit tata din prizonierat. După mulți ani a venit. Sunt ani în care nu am răbdat de foame, dar nu am știut gustul pâinii până nu a venit tata din prizonierat. Nu aveam bani să ne cumpărăm pâine, dar de foame nu am răbdat. Dumnezeu are grijă, și ne mai și încearcă”, povestea cântăreața, la Spynews TV.
La 84 de ani, Sofia Vicoveanca continuă să urce pe scenă, petrecând timp și cu nepoatele sale.
Recent, ea povestea că nu are medic de familie, dar se bazează pe doctori în caz de nevoie.
Mesajul Mariei Dragomiroiu
"Pentru doamna Sofia, mă rog acum, aici, acasă și tot ce am adus de la Mormântul Sfânt, aprind lumânări și mă rog pentru sănătate, pentru dumneaei, pentru că am adus multe lucruri frumoase, valoroase, pline de credință. Doamna Sofia Vicoveanca, nu mai trebuie să spun nimic eu în plus, deoarece ea este un simbol al muzicii românești.
Eu o iubesc de când eram mică, pentru că o ascultam cu atâta plăcere. Este o pagina de aur în cartea folclorului românesc. Este un om excepțional, de o blândețe rară. Nu deranjează pe nimeni niciodată! Chiar, de curând, m-am întâlnit la filmările pentru sărbătorile de iarnă, am făcut și poze, le-am pus pe Facebook", a spus Maria Dragomiroiu, potrivit dcnews.ro.
![]()


