Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În vremea războaielor peloponesiace, cu patru secole înainte de Hristos, când Atena ataca Siracuza și cetatea lui Euripide pierdea lupta, și soldații ei erau îngenuncheați, umiliți, închiși și lăsați să moară de foame, de sete și de dor de casă într-o carieră de piatră în care domneau șobolanii, doi siracuzani, foști olari, seduși de piesele dramaturgului atenian, decid să-i salveze pe invadatorii prizonieri, nu înainte de a-i convinge - cu pâine, vin și măsline - să joace mai întâi „Medeea”… Mântuire prin teatru! Acesta este miezul poveștii în siajul căreia a crescut dialogul de mai jos.
- Jurnalul: „Te iubesc mai mult decât îl iubește Gelon pe Euripide!” - iată o propoziție care mi-a mers la inimă! E declarația ta de dragoste pentru Emma, soția care-ți stă alături și care te-a sprijinit vreme de 7 ani, cât ai scris la primul tău roman - „Fapte glorioase” -, carte pentru care te felicit. Și-acum, prima mirare: ce-i iubirea, Ferdia? Cum ai îmbinat această emoție cu literatura?
- Ferdia Lennon: Mulțumesc foarte mult. Am fost foarte fericit că am avut inspirația să închei romanul cu această frază. În ceea ce privește ideea de a defini iubirea, este cu siguranță o întrebare dificilă și una la care nici nu pot pretinde că aș putea oferi un răspuns satisfăcător. Totuși, cred că iubirea este cel mai bun răspuns pe care îl putem oferi singurătății noastre fundamentale. Iubirea nu poate fi redusă la un subiect oarecare, iubirea este o forță care structurează viețile oamenilor. Apoi, iubirea nu este pur și simplu un sentiment sau o chestiune de emoție, ci și o formă de acțiune - nu neapărat conștientă sau deliberată, ci ceva trăit, ceva care modelează felul în care ne comportăm și în care experimentăm lumea. Împletirea iubirii în literatură pare, așadar, inevitabilă, deoarece orice narațiune despre ființe umane trebuie să fie profund preocupată de ea, chiar și atunci când apare doar sub forma ei negativă, ca absență.
La început, povestea era mult mai lungă…
- Iubirea ca absență, iubirea pe jumătate. Cât de specific oamenilor, dispuși să răstoarne munții pentru o iubire, fie ea neîmpărtășită... Spune-mi, Ferdia, cum s-au împăcat, în acești ani grei de creație, scrisul cu cei dragi ție, privați astfel de timpul suplimentar pe care-l acordai familiei, celor apropiați? Cartea n-ai scris-o tocmai ușor, doar ți-a luat 7 ani!
- Soția mea a fost foarte răbdătoare și înțelegătoare. Cred că mai degrabă familia mi-a facilitat decât să-mi îngreuneze scrisul. Prin atitudine, prin gesturi mici, prin încurajări. Dar așa e, a durat mult până am terminat de scris romanul. Și asta pentru că m-am hotărât greu în ce mod să conturez povestea propriu-zisă.
- Adică?
- La început, cartea era mult mai lungă și includea o întreagă secțiune scrisă din perspectiva atenienilor. A o face să funcționeze a însemnat să elimin și să îndepărtez tot ce era inutil, pentru a mă putea concentra astfel pe povestea fundamentală. Am realizat, în cele din urmă, că romanul era cu adevărat despre Lampo și Gelon și despre obsesia lor de a pune în scenă piesele lui Euripide (ale unui artist din tabăra dușmanilor), indiferent de costuri. Odată limpezit acest aspect, scrisul nu a devenit neapărat ușor, ci s-a metamorfozat treptat într-o experiență, una minunată.
Înfiriparea obsesiei
- Cum s-a născut această poveste, această idee tulburătoare: mântuire prin teatru? Salvare, viață, omenie, mândrie, demnitate - toate acestea trecute prin filtrul pieselor lui Euripide? S-a tras acest fir al cărții dinspre evenimentele consumate în vremea războaielor peloponesiace, dar cum ai ajuns tu, Ferdia, să fii atras de istorie, de antichitatea elenă?
- Am fost întotdeauna fascinat de Grecia antică, copil fiind, citeam cărți despre mitologia greacă. Apoi am studiat clasicii la universitate. Textul meu grec antic preferat a fost Istoria Războiului Peloponesiac de Tucidide. Pentru mine, avea dramatismul unei tragedii de Euripide sau Sofocle, dar și greutatea politică și filozofică a unora dintre cele mai bune dialoguri ale lui Platon. Într-un fel, istoria lui Tucidide poate fi privită nu doar ca o cronică a unui război, ci ca o tragedie despre căderea Atenei. În centrul acestei tragedii se afla dezastruoasa invazie ateniană a Siciliei. De prima dată când am citit despre ea la Tucidide, am știut că vreau să scriu despre acest episod, dar nu eram sigur cum. Abia când am citit Viața lui Nicias de Plutarh, unde descrie cum prizonierii atenieni au supraviețuit recitând versuri din piesele lui Euripide în schimbul rațiilor, am înțeles ce formă va lua acest roman. Din acel moment, a devenit o adevărată obsesie. Știam că trebuie să duc cartea până la capăt.
Tehnici agățătoare
- Adevărul e că această imagine - a unor prizonieri amărâți recitând versuri de Euripide pentru o bucată de pâine - merita un roman, poate și o peliculă cinematografică. Iubirea pentru teatru, pentru cuvinte aduce iubirea pentru oameni, pentru iertarea lor, pentru absolvirea păcatelor lor (doar atenienii atacaseră orașele grecești ale Siciliei, nu?) - copiii și fiii siracuzani îi iartă pe ucigașii taților și fraților lor, îi salvează chiar pe unii dintre ei de la moarte - dar iată că iubirea obișnuită, dintre un bărbat și o femeie (Lampo și Lyra) eșuează, se risipește în jurul pânzei misterioase țesute în jurul unui personaj abia schițat: Tuireann. Până la urmă, iubirea lui Gelon și a lui Lampo pentru Euripide înfruntă și chiar învinge moartea, pe când o altă formă de iubire, una naturală, se pierde, eșuează. De ce? De ce ai ales neîmplinirea dragostei dintre Lampo și Lyra? Pentru mai mult dramatism?
- Aceasta este o întrebare foarte interesantă, dar simt că pentru cititorii care nu au citit încă romanul un răspuns acum le-ar putea diminua plăcerea lecturii. O parte din dramă, așa cum spui, constă în speranța cititorului că această iubire dintre Lampo și Lyra se va împlini.
- Când ai știut că vrei să fii scriitor, Ferdia? Ce resort intim te-a împins să îmbrățișezi această preocupare nu tocmai ușoară - scrisul? Ce-ți oferă scrisul, ce-ți răpește?
Daruri și pierderi
- Am fost întotdeauna un cititor vorace, dar într-un mod neobișnuit, nu neapărat pentru că știam că vreau să fiu scriitor. Mai degrabă totul s-a construit lent din actul efectiv de a scrie. Am absolvit universitatea din Dublin în timpul unei recesiuni și era imposibil să găsesc un loc de muncă plătit decent. M-am mutat la Granada, în Spania, pentru a preda, dar nu-ți închipui că m-am îmbogățit. Nici pomeneală! Bruma banilor câștigați coroborată cu foarte mult timp liber mi-a permis să scriu. La început povestiri. Ușor-ușor, această practică a crescut de la un hobby ocazional la o obsesie. Scrisul nu este ușor, dar tocmai această dificultate cred că-i conferă farmec. Dificultatea aceasta cere implicare totală. Nu este ceva ce poți face bine cu jumătate de inimă. Ce îmi oferă scrisul? Un sens. Este o practică zilnică, una care atunci când merge bine îmi rezervă și o mare bucurie. Ce îmi ia fără să-mi mai dea înapoi este liniștea sufletească: sentimentul că întotdeauna s-ar mai putea face ceva sau că nu ai găsit încă forma perfectă. Simt că scrisul îmi face viața mult mai interesantă și mai plină de sens, dar și, în multe privințe, mai dificilă.
- Frumusețea vieții de scriitor, Ferdia! Acum: primul tău roman - „Fapte glorioase” (chiar așa: cum ai ales titlul, l-ai avut dinainte să scrii povestea?) - a fost tălmăcit și în limba română. Ce știi despre România, despre români, ai vizitat vreodată țara noastră?
- Nu știam titlul înainte de a începe. Mi-a venit recitind Viața lui Alexandru de Plutarh, unde se vorbește despre faptul că înțelegerea caracterului unei persoane nu se găsește întotdeauna cel mai bine în analiza faimoaselor sale „fapte glorioase”, ci în momentele mai liniștite, care de multe ori trec neobservate. Fiecare roman pe care îl citisem despre Grecia antică era fie o repovestire a unui mit celebru, fie, dacă era istoric, o saga cu personaje coborâte din figuri faimoase precum Alexandru cel Mare sau Socrate. Mi s-a părut interesant să abordez un roman plasat în acea perioadă având drept punct central un anonim complet: un olar șomer și analfabet. În ceea ce privește a doua parte a întrebării tale, nu am fost niciodată în România, deși mi-am dorit să o vizitez de mulți ani. Impresia mea este a unei țări aflate la răscruce de culturi și istorii care, asemenea Irlandei, întreține o tradiție folclorică puternică, adânc înrădăcinată în spațiu și timp, și o formă atrăgătoare de fatalism. Din literatura română pe care am citit-o se desprinde un simț al umorului ironic și rezilient, care îmi place foarte mult. Soția mea are niște legături de familie foarte, foarte îndepărtate cu Transilvania, așa că am un bun pretext să vin în România și să văd dacă ideile mele preconcepute au vreo legătură cu realitatea.
Întâlnirea de la Saint-Malo cu Mircea Cărtărescu
- Spui că ai citit ceva literatură română. Ce scriitori ți-au atras atenția?
- Admir foarte mult opera lui Mircea Cărtărescu. Am avut norocul să-l întâlnesc la un festival literar francez, la Saint-Malo. De curând am recitit Noaptea de Elie Wiesel, care este uluitoare. Cam atât, e clar că trebuie să aprofundez literatura română. Oricum, mi-ai ațâțat curiozitatea, chiar îmi doresc să călătoresc în România, să cunosc nu doar tradițiile și cultura specifice, ci și oamenii, mâncarea, peisajele…
- Hai să răsturnăm dinamica dialogului: ai citit, Ferdia, vreo poveste irlandeză (care să te impresioneze) despre Carpați, dinspre Dunăre și Marea Neagră, dinspre România - exceptând fantezia înduioșătoare a lui Bram Stocker („Dracula”)?
Povestitorul irlandez de la București
- Oricât de curios ar suna, există un scriitor irlandez, Philip O’Ceallaigh, care trăiește de mulți ani în România și ale cărui povestiri strălucite sunt plasate în mare parte în București.
- „Însemnări dintr-un bordel turcesc” - cartea care i-a adus faima - cuprinde povești din blocul în care a locuit la București. Bine, O’Ceallaigh a trăit și-n Kosovo, Spania, Georgia, Rusia, SUA… Un globetrotter! Tot zici că-ți place O’Ceallaigh: cine sunt, Ferdia, scriitorii tăi de suflet? Dar cărțile care ți-au modelat modul de gândire?
- Sunt foarte mulți cei care m-au influențat, dar printre scriitorii mei preferați se numără Hilary Mantel, Dostoievski, Tucidide, surorile Brontë, Joyce și John Fante. Cărți care mi-au modelat gândirea includ Istoria Războiului Peloponesiac de Tucidide, Scrisorile lui Seneca și Prințul fericit și alte povești. Wolf Hall, Oameni din Dublin, Frații Karamazov, Mituri și legende irlandeze de Lady Gregory, pentru a numi doar câteva.
Jumătate libian, jumătate irlandez - deci, irlandez
- Ești jumătate libian, jumătate irlandez - cărei jumătăți crezi că-i datorezi fantezia, visarea, pasiunea pentru poveste, pentru literatură, pentru scris - Africii ori Europei?
- Mă consider scriitor irlandez. Faptul că tatăl meu era libian mi-a asigurat un aspect fizic ce m-a diferențiat, în copilărie, de ceilalți, într-o Irlandă relativ monoculturală. Eh, asta a avut cu siguranță un impact asupra mea, dar nu a marcat neapărat și o influență culturală. De ce spun asta… Părinții mei s-au despărțit când eram foarte mic. Am crescut la Dublin și nu am fost niciodată în Libia. Lumea în care am crescut a fost una profund irlandeză. Miturile irlandeze mi-au captivat imaginația de timpuriu, iar una dintre primele opere literare despre care îmi amintesc clar că m-au marcat profund în copilărie a fost o colecție de basme de Oscar Wilde. Opera lui James Joyce a fost, de asemenea, o mare sursă de inspirație pentru mine și, astfel, alături de toată literatura din alte țări de care m-am îndrăgostit pe parcurs, am fost mereu conștient de tradiția scrisului irlandez din fundal.
- Ești un irlandez-sadea, Ferdie, unul sedus de istoriile antice grecești și romane. Ce i-ai spune lui Euripide, dacă l-ai întâlni într-o zi toridă, în marginea Atenei?
- I-aș spune: „Nu mă așteptam să te văd aici”, și apoi, poate: „Îți mulțumesc din suflet”.
- Mulțumesc și eu, Ferdia, să trăiești 7 ani bogați în fapte glorioase!
- Mulțumesc foarte mult, Florian, pentru timpul tău și pentru întrebările excelente.
Despre Ferdia Lennon
Ferdia Lennon s-a născut în 1987, la Dublin. Este licențiat în istorie și studii clasice la University College Dublin și are un masterat în scriere creativă la University of East Anglia. A publicat mai multe povestiri în ziare și reviste precum The Irish Times și The Stinging Fly. În 2019 și 2021 a primit Bursa Literară acordată de Arts Council of Ireland. Fapte glorioase (Glorious Exploits; Humanitas Fiction, 2025) este primul său roman, care s-a bucurat de succes. A devenit bestseller Sunday Times, a fost adaptat pentru BBC Radio 4 și a câștigat în 2024 prestigiosul Waterstones Debut Fiction Prize, precum și Bollinger Everyman Wodehouse Prize for Comic Fiction. În 2025 a primit Premio Gregor von Rezzori și a fost nominalizat pentru Carnegie Medal of Excellence in Fiction. Scriitorul irlandez a trăit mai mulți ani în Paris, iar în prezent locuiește la Norwich, împreună cu soția și fiul său.
„Scrisul îmi dă sens, dar îmi ia liniștea sufletească”, Ferdia Lennon, scriitor irlandez
„Din literatura română pe care am citit-o se desprinde un simț al umorului ironic și rezilient, care îmi place foarte mult”, Ferdia Lennon, scriitor irlandez
„Soția mea are niște legături de familie foarte, foarte îndepărtate cu Transilvania, așa că am un bun pretext să vin în România și să văd dacă ideile mele preconcepute au vreo legătură cu realitatea”, Ferdia Lennon, scriitor irlandez
„Am crescut la Dublin, nu am fost niciodată în Libia, țara tatălui meu. Lumea în care am crescut și m-am format a fost una profund irlandeză”, Ferdia Lennon, scriitor
„Am fost întotdeauna fascinat de Grecia antică, copil fiind, citeam cărți despre mitologia greacă. Apoi am studiat clasicii la universitate”, Ferdia Lennon, scriitor
„Textul meu grec antic preferat a fost Istoria Războiului Peloponesiac de Tucidide. Pentru mine, avea dramatismul unei tragedii de Euripide sau Sofocle, dar și greutatea politică și filozofică a unora dintre cele mai bune dialoguri ale lui Platon”, Ferdia Lennon, scriitor
Citește pe Antena3.ro
