x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Noaptea Muzeelor în Capitală: Românii au vizitat în numar mare instituțiile culturale

Noaptea Muzeelor în Capitală: Românii au vizitat în numar mare instituțiile culturale

13 Iun 2021   •   10:53
Noaptea Muzeelor în Capitală: Românii au vizitat în numar mare instituțiile culturale

Bucureştenii au participat sâmbătă în număr mare la evenimentele organizate în Noaptea Muzeelor, managerii instituţiilor de cultură caracterizând drept "îmbucurătoare" prezenţa "peste aşteptări" la evenimentele organizate cu această ocazie şi "un pas evident" în procesul revenirii la normalitate.

Managerul Nopţii Muzeelor, Dragoş Neamu, a apreciat că participarea în număr mare a publicului la Noaptea Muzeelor demonstrează că oamenii au aşteptat cu nerăbdare evenimentul.

"Lume multă, oameni care au aşteptat cu mare nerăbdare evenimentul, niciun incident, muzee în premieră, noi, care au fost surprinse de spiritul şi disponibilitatea oamenilor de a le vizita: Arcul de Triumf, Primăria, Romanian Design Week în topul interesului din Bucureşti", a transmis Dragoş Neamu, pentru AGERPRES.

Sâmbătă, 51 de instituţii publice de cultură sau independente şi-au deschis porţile, la Noaptea Muzeelor în Bucureşti, după ce, la ediţia precedentă, din cauza pandemiei COVID-19, peste 60 de muzee şi operatori culturali din toată ţara au participat la "întâlnirea nocturnă", pe 14 noiembrie, prin evenimente culturale desfăşurate în marea lor majoritate în mediul online.
 

×