x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nokia opreşte producţia la Jucu

Nokia opreşte producţia la Jucu

25 Noi 2008   •   00:00

Nokia România opreşte producţia de la fabrica din Jucu în perioada Sărbătorilor de iarnă, în perioada 22 decembrie-5 ianuarie, pentru a permite angajaţilor să se odihnească mai mult.



La sfârşitul săptămânii trecute, directorul general al Nokia România, John Guerry, a afirmat că nu există probleme cu afacerea concernului finlandez în România şi a ţinut să respingă unele zvonuri privind cărora Nokia ar cere sprijinul statului pentru a face faţă crizei economice. "Nu am cerut statului asistenţa şi nici nu avem de gând", a spus Guerry.

Potrivit unor surse din cadrul fabricii din Jucu, Nokia a dispus, începând de marţi, trecerea în şomaj tehnic a cel puţin o sută de persoane angajate pe o perioadă determinată de trei luni, de la două firme subcontractoare. Sursele citat au susţinut că 104 muncitori care lucrau în tura de dimineaţă au fost anunţaţi, marţi, că vor intra în şomaj tehnic şi că, potrivit conducerii, vor primi 75 la sută din salariu.

În comunicatul Nokia, conducerea companiei a explicat că o astfel de măsură este determinată de caracterul sezonier din industria producătoare de dispozitive mobile. "Datorită caracterului sezonier al activităţilor din industria producătoare de dispozitive mobile, Nokia are contracte în desfăşurare cu agenţii de plasare a forţei de muncă ce asigură personal temporar pentru toate fabricile Nokia. Este şi cazul fabricii din Cluj.

Numărul personalului temporar din exterior fluctuează în funcţie de sezon - este mersul normal al afacerilor. Datorită caracterului sezonier al producţiei în această perioadă, nu solicităm personal provenit din agenţii externe de plasare a forţei de muncă", se arată în documentul citat.

Oficialii Nokia au precizat că, în prezent, Nokia participă la o serie de întâlniri cu agenţiile care oferă personal sezonier, "pentru a discuta necesităţile companiei privind resursele externe în viitorul apropiat".  "Acordul cadru şi colaborarea cu agenţiile va continua şi, în funcţie de necesităţile noastre, acestea ne vor asigura personalul necesar", au susţinut reprezentanţii Nokia România.

Preşedintele Sindicatului Liber Nokia România de la Jucu, Cristian Copil, a declarat că măsura de trecere în şomaj tehnic nu va afecta niciun membru de sindicat şi nici angajaţii pe perioadă nedeterminată.  Compania Nokia a început, în februarie 2008, producţia de telefoane mobile la fabrica din Jucu, investiţia în fabrică ridicându-se la 60 de milioane de euro. La fabrica Nokia, din comuna Jucu, lucrează aproximativ 1.800 de angajaţi.

×
Subiecte în articol: romania nokia