Suparati ca nu mai au cum sa vanda adidasi, papuci, blugi si lenjerie intima pe tarabele din Piata Obor, comerciantii au protestat ieri in fata Primariei Sectorului 2. Pe motiv ca nu aveau autorizatie, edilul Neculai Ontanu a refuzat sa discute cu ei.
MONICA ANDREI
|
REFUZATI. Primarul nu a vrut sa-i vada pe comercianti intrucat acestia nu aveau autorizatie pentru a protesta |
Agitatie ieri in fata sediului Primariei Sectorului 2. Comerciantii care detin tarabe in zona IV a Piatei Obor s-au adunat in fata institutiei, sperand astfel ca-l vor determina pe Neculai Ontanu, primarul Sectorului 2, sa renunte la planul sau de a dezafecta constructiile in care isi deruleaza afacerile. Protestul insa n-a avut nici un efect, Ontanu refuzand sa discute cu protestatarii. "Nu voi dori sa negociez nimic cu aceste persoane care au protestat in fata Primariei pentru a renunta la proiectul de modernizare a Pietei Obor. Nu au autorizatie de protest si deci nu vreau sa vorbesc cu niste infractori. Daca mai continua, voi cere organelor abilitate sa actioneze", a spus edilul. Dupa cateva minute de stat in fata autoritatii locale, comerciantii au plecat spre sediul Guvernului pentru a-si exprima nemultumirile. Numarul celor care au ajuns in final in Piata Victoriei a fost mult mai mic, multi renuntand la protest.
MODERNIZARE. Conducerea Primariei Sectorului 2 a decis dezafectarea constructiilor provizorii din Zona IV a Pietei Obor (cea a tonetelor unde se comercializeaza articole de imbracaminte si incaltaminte de calitate indoielnica), locul respectiv urmand sa fie transformat intr-o parcare cu o capacitate de 184 de locuri, alei de acces si pietonale, spatii verzi, pentru fluidizarea circulatiei. Hotararea adoptata de autoritatea locala este insotita si de un Plan Urbanistic de Detaliu prin care se urmareste, pe langa amenajarea parcarii, decongestionarea traficului rutier din zona.
"Este un dezmat total, pe care nu il putem tolera. Comerciantii refuza sa plateasca pentru spatiile in care funtioneaza, dar folosesc, in schimb, domeniul statului pentru a-si umple buzunarele. Vreau ca Piata Obor sa devina un complex exclusiv agroalimentar", a adaugat Ontanu.
PROCES. Aproximativ 400 de tonete urmeaza sa fie demontate incepand de astazi, iar o parte din acestea ar trebui sa fie mutata in Piata Dobroiesti-Pantelimon, insa noul amplasament este refuzat de comercianti. Decizia de demolare a fost luata de cateva luni, multi dintre agentii economici au dat in judecata primaria, contestand hotararea autoritatii locale. Din 108 actiuni in judecata, 69 au fost deja castigate de Primaria Sectorului 2.
ILEGALITATI. In zona disputata sunt 332 de tonete metalice, din care 231 apartin Administratiei Pietelor Sector 2, 88 sunt ale Primariei, iar trei apartin unor comercianti. In urma controalelor efectuate s-a constatat ca aceasta zona din Piata Obor este un paradis al ilegalitatilor. Marfurile scoase la vanzare sunt fara acte de provenienta si certificate de garantie.