x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE. Adolescenta, în vârstă de 13 ani, care a fost dată dispărută sâmbătă seara, în Caracal, a fost găsită

UPDATE. Adolescenta, în vârstă de 13 ani, care a fost dată dispărută sâmbătă seara, în Caracal, a fost găsită

24 Noi 2019   •   14:37
UPDATE. Adolescenta, în vârstă de 13 ani, care a fost dată dispărută sâmbătă seara, în Caracal, a fost găsită

UPDATE ORA 14.45 Fata în vârstă de 13 ani, dispărută sâmbătă seara de la un centru de primire minori din municipiul Slatina, a fost găsită duminică în Caracal, localitate în care minora a locuit până săptămâna trecută.

"Minora de 13 ani plecată dintr-un centru de protecţie socială din municipiul Slatina a fost găsită pe raza municipiului Caracal", au anunţat duminică, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Ea a fost găsită de poliţişti în jurul orei 14,00 şi a spus că nu a fost victima vreunei infracţiuni.

O fată în vârstă de 13 ani, din Caracal, beneficiară a măsurii de protecţie socială la un centru de zi din Slatina, a fost dată dispărută după ce sâmbătă seara a părăsit centrul fără acordul personalului şi nu s-a întors.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, este pentru prima dată când minora a părăsit centrul fără a reveni.

Minora se afla sub măsură de protecţie la centrul de minori din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt începând de săptămâna trecută, în urma unei sesizări de la autorităţile din Caracal. Sesizarea ar fi fost formulată pe motiv că minora ar fi rămas singură acasă, mama ei fiind plecată în Spania.

-------------------------

O fată în vârstă de 13 ani din Caracal, beneficiară a măsurii de protecţie socială la un centru de zi din Slatina, este căutată duminică de poliţişti, după ce a părăsit centrul fără acordul personalului şi nu s-a mai întors.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, este pentru prima dată când minora a părăsit centrul fără a reveni.

"La data de 23 noiembrie, ora 20,15, angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie Copilului Olt au sesizat faptul că Zamfir Florentina, de 13 ani, beneficiară a măsurii de protecţie socială la Centrul de zi pentru minori din municipiul Slatina, a părăsit centrul fără acordul personalului, iar până în prezent nu s-a întors. Semnalmente: înălţime 1,50-1,55 m, greutate 40 kg, ochi verzi, păr blond tuns până la umeri, fără semne particulare. La data plecării purta un pulover albastru, blugi albaştri peste care avea o rochie galbenă cu verde, iar în picioare purta tenişi negri", se precizează într-un comunicat IPJ Olt.

Persoanele care pot oferi informaţii despre persoana dispărută sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze la numărul 112.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: caracal adolescenta disparuta