x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Obligaţii pentru universităţi

Obligaţii pentru universităţi

09 Oct 2011   •   21:00

"Universitatile au obligatia, conform Legii educatiei, sa tina evidenta studentilor, sa vada ce se intampla cu acestia. Este foarte simplu sa completezi formulare online, chestionare. Uni­ver­si­ta­ti­le au aceasta obligatie", a de­cla­­rat ieri la Pro TV ministrul Edu­catiei, Daniel Funeriu. Acest lucru se practica in marile uni­ver­sitati ale lumii, cu rezultatul direct al stabilirii foarte clare a stra­tegiilor de dezvoltare pe care universitatea le urmareste. Un student nu va alege o universita­te, nu va merge la o specializare care, ulterior, nu-i va aduce opor­tunitatea gasirii unui loc de munca, potrivit ministrului. "Se va retrage finantarea pentru sectiile universitatilor care nu produc ceea ce piata cere", a subliniat Daniel Funeriu.

×
Subiecte în articol: universităţi legea educatiei