x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Paradox în pandemie: Magazinele continuă să se închidă, dar cele care rămân au vânzări în creștere

Paradox în pandemie: Magazinele continuă să se închidă, dar cele care rămân au vânzări în creștere

15 Mar 2022   •   10:20
Paradox în pandemie: Magazinele continuă să se închidă, dar cele care rămân au vânzări în creștere

În 2021, al doilea an de pandemie de COVID-19, comerţul tradiţional a avut o evoluţie contrastantă. Mai exact, numărul de magazine a continuat trendul descendent început acum mai bine de un deceniu, însă vânzările jucătorilor care rezistă în piaţă sunt pe plus.

„Retailul a continuat să beneficieze şi anul trecut de o parte a vânzărilor pierdute de HoReCa, ceea ce a făcut ca şi comerţul tradiţional, în scădere numerică până la circa 58.000 de magazine, să înregistreze creşteri semnificative de vânzări“, potrivit analiştilor companiei de cercetare de piaţă Nielsen, citați de Ziarul Financiar

În ceea ce priveşte vânzările, toate canalele din co­mer­ţul alimentar au fost pe plus, ritmul variind însă puternic, de la 0,2% în cazul supermarketurilor mari la 32% în cazul magazinelor de tip convenience şi al celor amplasate în benzinării. În cazul comerţului tradiţional avansul e de 5,7% în ceea ce priveşte vânzările, în timp ce numărul de magazine a scăzut cu 3,8%, conform aceleiaşi surse.

Acest canal de vânzare are o cotă de piaţă de 37% în totalul pieţei de FMCG, arată o analiză a companiei de cercetare de piaţă Nielsen.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vânzări pandemie