x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Parchetul instanţei supreme are toată baza de date cu cetăţenii cu drept de vot la referendum

Parchetul instanţei supreme are toată baza de date cu cetăţenii cu drept de vot la referendum

de Mediafax    |    13 Aug 2012   •   13:22
Parchetul instanţei supreme are toată baza de date cu cetăţenii cu drept de vot la referendum

Parchetul instantei supreme are toata baza de date cu cetatenii cu drept de vot la referendumul din 29 iulie, fiind ridicate copii de pe documente de la CC, AEP, Directia pentru Evidenta Persoanelor, BEC, Autoritatea Nationala pentru Cetatenie si Directia Generala de Pasapoarte.

In continuarea cercetarilor efectuate in cauza aflata pe rolul Sectiei de urmarire penala si criminalistica, in legatura cu listele electorale permanente si listele electorale suplimentare utilizate la referendumul din 29 iulie 2012, au fost ridicate de la Curtea Constitutionala (CC) "copiile proceselor verbale, pe suport de hartie, de la toate sectiile de votare infiintate in vederea referendumului national din data de 29.07.2012", se arata intr-un comunicat de presa de luni al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In cadrul probatoriului administrat in cauza, procurorii au dispus ridicarea de la Autoritatea Electorala Permanenta, precum si de la societatea comerciala desemnata sa realizeze procedurile tehnice copiile de pe listele electorale permanente si listele suplimentare cu semnaturile alegatorilor in original, folosite la referendum.

Totodata, au mai fost ridicate de la Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date copiile listelor electorale care au fost puse la dispozitia autoritatilor publice locale, asa cum s-a stabilit prin Hotararile de Guvern nr. 682 si 683 din 7 iulie 2012 (lista electorala permanenta in format electronic).

Procurorii au mai ridicat de la Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date si de la Biroul Electoral Central situatia statistica la nivel national privind repartizarea pe sectii de votare a celor 18.292.514 alegatori inscrisi in copiile listelor electorale permanente (centralizator numar de persoane inscrise pe listele electorale permanente, fiecare sectie de votare) - pe suport optic (electronic) si pe suport hartie, cu mentiunea "conform cu originalul".

De la Autoritatea Nationala pentru Cetatenie a fost solicitata situatia numerica defalcata pe ani, incepand cu anul infiintarii institutiei (2002) si pana la data de 8 august 2012, a persoanelor carora li s-a acordat cetatenia romana potrivit dispozitiilor articolului 8 din Legea 21/1991, a persoanelor care au redobandit cetatenia romana potrivit articolelor 10 si 11 si a persoanelor care au renuntat la cetatenia romana conform articolului 27.

Copiile documentelor ridicate pe suport de hartie de la Autoritatea Nationala pentru Cetatenie sunt: cererile de renuntare la cetatenia romana publicate in Monitorul Oficial; cererile de renuntare la cetatenia romana aprobate prin Ordin al presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cetatenie in perioada 2010-2012; lista adeverintelor de pierdere a cetateniei romane eliberate de Autoritatea Nationala pentru Cetatenie; lista persoanelor care au redobandit ulterior, la cerere, cetatenia romana.

In cadrul cercetarilor efectuate in cauza, au fost, de asemenea, ridicate de la Directia Generala de Pasapoarte si Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date, in format electronic si pe suport optic, datele de identificare ale cetatenilor romani care si-au stabilit domiciliul in strainatate.

Totodata, in dosarul privind referendumul, luni a fost audiat in calitate de martor fostul ministru al Internelor Ioan Rus.

Parchetul instantei supreme a precizat ca in aceasta cauza au fost audiati chestorul de politie Constantin Manoloiu, director al Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date, si Ioan Nicolae Cabulea, secretar de stat, sef al Departamentului Ordine si Siguranta Publica din Ministerul Administratiei si Internelor, fata de care s-a inceput urmarirea penala pentru abuz in serviciu contra intereselor publice.

Totodata, in 10 august, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a solicitat Camerei Deputatilor declansarea procedurilor pentru formularea cererii de incepere a urmaririi penale fata de deputatul Victor Paul Dobre, fost ministru delegat pentru Administratie, sub aspectul savarsirii infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, se mai arata in comunicatul citat.

×