x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Patriarhia Română: Compasiune şi solidaritate cu familia Alexandrei Măceşanu

Patriarhia Română: Compasiune şi solidaritate cu familia Alexandrei Măceşanu

27 Iul 2019   •   16:20
Patriarhia Română: Compasiune şi solidaritate cu familia Alexandrei Măceşanu

Patriarhia Română îşi exprimă compasiunea şi solidaritatea cu familia Alexandrei Măceşanu, fata dispărută din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt.

"Patriarhia Română îşi exprimă sincera compasiune şi solidaritate faţă de durerea prin care trece familia tinerei Alexandra Măceşanu, victima unei răpiri care a indignat puternic societatea românească în aceste zile. În aşteptarea rezultatului cert al anchetei autorităţilor care cercetează acest caz cutremurător, Patriarhia Română îndeamnă pe toţi preoţii şi credincioşii să o pomenească în rugăciuni pe Alexandra, pe părinţii şi rudele îndurerate ale acesteia", se arată într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

Patriarhia îşi exprimă "speranţa că acest caz va fi elucidat în cel mai scurt timp posibil de către autorităţi, iar cei vinovaţi vor fi pedepsiţi conform legilor în vigoare".

"Totodată, ne îngrijorează numărul crescând al femeilor care devin victime ale violenţei şi ale traficului de persoane, fapt care degradează demnitatea umană şi pacea socială. În acest sens, pe lângă rugăciune, trebuie intensificate acţiunea de solidaritate cu familiile afectate şi promovarea unui comportament responsabil în societate", mai spune Patriarhia în comunicatul citat.

Miercuri, Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină "la ocazie". Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: patriarhia alexandra măceșanu