x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator AUR a sesizat Avocatul Poporului privind nedreptățile pentru persoanele cu dizabilități

AUR a sesizat Avocatul Poporului privind nedreptățile pentru persoanele cu dizabilități

02 Sep 2024   •   15:45
AUR a sesizat Avocatul Poporului privind nedreptățile pentru persoanele cu dizabilități

AUR a sesizat luni Avocatul Poporului cu privire la inechitățile create de Legea nr. 360/2023, ,lege care a tăiat pensiile pentru aproximativ un milion de pensionari, în special pentru cei care au muncit în condiții deosebit de periculoase și pentru cele cu dizabilități”.

„Legea a reușit, în primul rând, să isterizeze oamenii. Și cei care au câștigat sunt speriați că sumele pe care urmează să le câștige, nu cumva să trebuiască să le pună deoparte în caz că sunt nevoiți să le dea înapoi. Este o nesiguranță anormală dată de o lege organică. O lege care ar fi trebuit să creeze siguranță și nu creează. Așa zisele reglări de inechități nu au fost reglate, au fost create mult mai multe. Iar nesiguranța asta demonstrează incapacitatea unor guvernanți, care s-au apucat să facă o lege fără să aibă habar despre ce este vorba. Nu au noțiunile de bază, nu cunosc o serie de elemente care ar fi trebuit să stea la originea acestei elaborări și care au fost încălcate sau ignorate. Nu este normal așa ceva. Pensionarii sunt trimiși la Casele de Pensii să facă contestație. Casa de Pensii nu a rezolvat niciodată o problemă. Când te duci la Casa de Pensii ești anunțat că toate sunt bune, și în scris și verbal. În instanță nu se pot reprezenta toți singuri”, a declarat Dorina Barcari, propunerea AUR pentru Ministerul Forței de Muncă și Pensiilor, din fața instituției Avocatului Poporului.

AUR va solicita în plenul Parlamentului modificarea legii.

„Am arătat că este încălcat flagrant dreptul de legiferare, în primul rând principiul bicameralismului, întrucât forma adoptată de Senat diferă substanțial de forma care a fost adusă în Camera Deputaților. Vorbim de încălcarea principiului neretroactivității legii. Pentru unii s-a făcut „dreptate”. Este, de fapt, o altă inechitate, pentru cei cu pensii mari, pentru că pensiile au fost indexate fără să fie recalculate și creată o echitate socială. Pe de altă parte, pentru mulți oameni, din zona celor încadrați în condiții speciale de muncă, precum persoanele cu dizabilități, remarcăm caracterul retroactiv al legii și, mai mult, discriminarea între anumite categorii de pensionari. Marcel Ciolacu face o confuzie gravă între ce înseamnă drept câștigat pe zonă de contributivitate și asistență socială și beneficiile sociale. Vorbim de o lege și de niște drepturi care au fost acordate în baza unui calcul pe care nimeni nu îl cunoaște. Ce ne promit ei acum sunt anumite beneficii sociale. Oamenii trebuie să înțeleagă că aceste beneficii pot fi tranzitorii. Tot ce înseamnă asistență socială și beneficii sociale înseamnă un colac de salvare, nu o barcă de croazieră pe care te plimbi toată viața”, a declarat deputatul AUR Antonio Andrușceac.

Dorina Barcari, specialist în domeniul pensiilor, va ține audiențe cu pensionarii care se simt nedreptățiți și luni, începând cu ora 18:00, la sediul de campanie al AUR, care se află în incinta Magazinului București.

„AUR a atras atenția încă de anul trecut cu privire la inechitățile și nedreptățile pe care noua lege a pensiilor le conține. De altfel, parlamentarii AUR au depus mai multe amendamente care ar fi trebuit să îi protejeze pe cei din grupele de muncă, dar și pe cei cu dizabilități. Toate amendamentele noastre au fost respinse”, potrivit comunicatului de presă.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: pensii aur dizabilităţi