Potrivit Salvamont, au fost înregistrate şi 15 decese pe munte.
''Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe luna iulie a anului 2024, a celor 75 de formaţii Salvamont aparţinând celor 41 de structuri judeţene sau locale Salvamont din cele 25 de judeţe cu activitate de salvare montană din România. Luna iulie este o lună de vârf a sezonului de vară, fiind caracterizată printr-un număr foarte mare de turişti pe munte, fapt ce a impus asigurarea asistenţei de salvare montană la un nivel mediu, zilnic, un număr de circa 500 - 550 de salvamontişti aflându-se la datorie în zonele montane cu afluenţă turistică mare, în punctele medicale şi de intervenţie din circa 90 de posturi şi baze salvamont'', se arată joi pe pagina de Facebook a Salvamont.
În această perioadă, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 481 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 585 de persoane. Dintre acestea, 113 persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă pentru transport la spital, iar 52 au fost transportate cu ambulanţele Salvamont.
Totodată, 21 de persoane au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAv, 13 prin predarea la sol a accidentatului şi 8 prin trolierea salvamontiştilor la locul accidentului.
''Din păcate, 15 persoane au decedat pe munte, sarcina salvamontiştilor reducându-se la recuperarea acestora şi transportul pentru predarea la serviciile IML'', mai arată sursa citată.
Din numărul total de intervenţii, 409 au avut loc în zona montană - fiind salvate 513 persoane; 59 de persoane s-au prezentat şi au beneficiat de prim ajutor la cabinetele medicale ale bazelor Salvamont, iar 13 intervenţii au avut loc în afara zonei montane, în locuri greu accesibile, acţiuni la care salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină cu mijloacele şi tehnicile lor specifice, precizează sursa citată.