x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 3000 de bucureşteni la expoziţia de la Antipa

Peste 3000 de bucureşteni la expoziţia de la Antipa

de Alex Revenco    |    24 Mar 2013   •   19:50
Peste 3000 de bucureşteni la expoziţia de la Antipa

Potrivit organizatorilor, de vineri până duminică peste 3000 de bucureşteni au văzut expoziţia 'The Human Body'. Pentru prima oară în România, expoziţia prezintă peste 200 de exponate, corpuri umane reale, care, prin disecţii, oferă o perspectivă unică, tridimensională, fidelă, asupra a ceea ce se află sub piele, asupra miracolului corpului omenesc şi a modului în care acesta funcţionează. Expoziţia s-a deschis vineri, 22 martie şI va putea fi vizitată până pe 30 iunie a.c., zilnic, de marţi până duminică inclusiv, între orele 10.00 şI 20.00. Intrarea generală este 50 de lei - de marţi până vineri/ 60 de lei - sâmbătă şI duminică, 40/ 50 de lei pentru studenţi şI pensionari, 32/ 38 de lei pentru tineri până în 18 ani. Extraordinarele exponate au fascinat deja peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind prezentate la Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid etc. Evenimentul, produs de GForce ExhibitionS este organizat de Events în colaborare cu Muzeul “Grigore Antipa”. Directorul muzeului, Acad. Dumitru Murariu a ţinut să precizeze: "Este o problemă de a şti şi a nu şti, a cunoaşte şi a nu cunoaşte. Unii vor să ştie, să cunoască şi aleg să viziteze expoziţia. Alţii nu sunt de acord. Însă şi unii şi ceilalţi ar trebui să îşi respecte dorinţele."

×