x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator POLIŢIST INFRACTOR FĂCUT SCĂPAT / Campionul Gorbunovilor

POLIŢIST INFRACTOR FĂCUT SCĂPAT / Campionul Gorbunovilor

de Gabriela Mladin    |    12 Feb 2009   •   00:00
POLIŢIST INFRACTOR FĂCUT SCĂPAT / Campionul Gorbunovilor

Cazul Serghei Gorbunov scoate la iveală şi alte situaţii în care autorităţile statului au fost prinse pe picior greşit. De exemplu, un fost poliţist din Gorj condamnat la şapte ani de închisoare pentru luare de mită este de negăsit de mai bine de un an şi jumătate, după ce a beneficiat de trei ori de o întrerupere a executării pedepsei, pe motive medicale. El este dat în urmărire internaţională, întrucât se bănuieşte că ar fi trecut graniţele României.



Alexandu Marin a fost căpitan la Poliţia Rutieră Gorj şi în urmă cu aproximativ trei ani a fost condamnat la şapte ani de închisoare. Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a emis un mandat de executare pe numele acestuia pentru comiterea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals în declaraţii şi luare de mită. în calitate de lucrător la serviciul Poliţiei Rutiere Gorj, Alexandru Marin împreună cu mai mulţi poliţişti care i-au fost complici au înmatriculat ilegal 43 de autoturisme. Singurul care a fost condamnat la închisoare cu executarea în penitenciar a fost Alexandru Marin, restul primind condamnări cu suspendarea executării.

HERNIA L-A SCOS DIN ŢARĂ!
La câteva luni după ce a fost arestat şi dus în Penitenciarul din Târgu-Jiu pentru executarea celor şapte ani la care fusese condamnat, fostul poliţist se îmbolnăveşte subit şi solicită Comisiei de eliberări condiţionate întreruperea pe motive medicale. În dovedirea stării sale de sănătate precare, poliţistul aduce acte medicale, în care arată că este necesară intervenţia chirurgicală pentru hernie de disc. În plus, documentele mai relevă faptul că ar suferi de astm bronşic. Judecătorii Tribunalului Gorj aprobă punerea în libertate a lui Alexandru Marin pentru o perioadă de trei luni, deşi se putea dispune ca deţinutul să fie operat sub pază.

Aşa a scăpat fostul poliţist din spatele gratiilor, iar după trei luni, expirarea perioadei de întrerupere a executării nu a mai făcut nici prelungire, dar nici nu s-a mai întors. De atunci, din 10.07.2007, data la care trebuia să revină în Penitenciarul Târgu-Jiu este de negăsit.

Conform uzanţelor, au fost anunţate imediat autorităţile în drept: "Este o practică, atunci când se iese din penitenciar pentru o întrerupere a executării, suntem obligaţi să informăm Poliţia din localitatea de domiciliu a deţinutului, Poliţia Judeţeană şi Poliţia de Frontieră. La expirarea termenului de întrerupere, suntem obligaţi să anunţăm din nou Poliţia că deţinutul nu s-a mai întors. În privinţa lui Alexandru Marin am fost informaţi de IJP Gorj că la 7.11.2007 a fost emis mandat de urmărire generală", a declarat Gheorghe Enache, directorul Penitenciarului Tg. Jiu.  

De partea cealaltă, foştii colegi ai lui Marin susţin că au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-l prinde pe infractor. "Este dat în urmărire internaţională.

De mai bine de un an este căutat şi, cel mai probabil, a părăsit ţara", a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Gorj, Daniel Tică.

Eliberat de trei ori

Alexandru Marin (foto) este "recidivist" în privinţa eliberărilor condiţionate. IJP Gorj a comunicat faptul că este pentru a treia oară când deţinutul a fost pus sub urmărire internaţională. A ieşit din puşcărie tot pe motive medicale, în care boala de care suferea era tot astmul bronşic. În 2004, IGPR îl dă în urmărire pentru că nu s-a întors după expirarea întreruperii pedepsei. Poliţiştii îl găsesc ascuns la rude şi îl încarcerează din nou. În 2006, cu aceleaşi boli, poliţistul se prezintă la Comisie şi obţine din nou întreruperea pedepsei pentru trei luni. Un an mai târziu, la 22.01.2007, Alexandru Marin este găsit în Franţa, de unde a fost extrădat şi băgat la închisoare. Câteva luni mai târziu beneficiază din nou de întreruperea pedepsei, pe motive medicale. De atunci este de negăsit.

Sancţiuni şi la Tribunalul Dolj

Şi Tribunalul Dolj a rămas de ieri fără doi dintre şefii instituţiei, revocaţi din funcţii din cauza situaţiei care a generat eliberarea cu uşurinţă a unui condamnat periculos, Serghei Gorbunov, suspect în atacul armat din Braşov.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis ieri revocarea din funcţie a preşedintelui Tribunalului Dolj, Constantin Diaconu, şi a vicepreşedintelui, Dumitru Stanciu, apreciind că sunt responsabili pentru managementul deficitar cu privire la practica neunitară în cazul Serghei Gorbunov. "Responsabilitatea managerială pentru aspectele de practică neunitară aparţine preşedintelui, vicepreşedintelui desemnat prin ordin de serviciu cu privire la atribuţiile de a coordona activitatea de practică neunitară şi preşedintelui Secţiei penale de la această instanţă.(...)

În ce priveşte responsabilitatea preşedintelui Secţiei penale, nu s-a putut lua o măsură de revocare, întrucât mandatul fostului preşedinte a expirat în 15 iulie 2008", a declarat judecătorul Virgil Andreieş, preşedintele CSM. Reamintim că, în şedinţa de săptămâna trecută, CSM a revocat din funcţiile de conducere alţi cinci magistraţi de la Tribunalul Braşov (Aurelia Munteanu şi Dan Iulian Năstase) şi de la Parchetul Tribunalului Dolj (Gheorghe Stoian, Tena Moraru şi Ioana Sandu).

Deciziile CSM – contestabile în 15 zile de la comunicare – au stârnit nemulţumire în rândurile judecătorilor şi procurorilor. În materie disciplinară, verificarea magistraţilor implicaţi nu a fost încă finalizată. (Violeta Fotache)

×
Subiecte în articol: observator marin