Premierul Victor Ponta i-a solicitat ministrului delegat pentru Păduri  să prezinte în termen de 15 zile o primă evaluare a efectelor aplicării  programului 'Radarul pădurilor', program pe care Doina Pană l-a  prezentat joi la Guvern.
 
 "În 15 zile de la momentul punerii în funcţiune (miercuri, 8  octombrie - n.r.), pe 23 octombrie, să ne aduceţi la şedinţa de guvern  cum a funcţionat în primele 15 zile. Eu puţine lucruri recunosc că  funcţionează perfect de la început. Sunt convins că s-ar putea să găsim  şi alte lucruri care ar putea fi îmbunătăţite. Deci, după 15 zile o să  vedeţi dacă merge softul, se blochează, a învăţat lumea să-l introducă,  n-a învăţat, sunt probleme, nu sunt probleme, poliţiştii ştiu ce să  facă, nu ştiu ce să facă, să putem după aceea să vorbim şi cu Poliţia,  cu autorităţile locale, cu toată lumea să facem o primă evaluare", a  declarat premierul.
 
 Şeful Guvernului a subliniat importanţa pentru România şi pentru viitor a noului Cod silvic. "Codul silvic eu îl consider atât de important pentru România,  pentru toată lumea, pentru viitor, aşa că vreau să vă rog pe cei care  cunoaşteţi, de la locul unde există pădure, se protejează pădurea, se  exploatează, se regenerează, vreau să vă rog să participaţi la această  dezbatere. I-am cerut doamnei ministru să discute din nou cu fiecare  parlamentar. (...) Eu vreau chiar să fie un Cod silvic care să fie al  României, nu al unui partid sau al altui partid. (...) Vreau să fie un  Cod silvic care să vă ajute şi să funcţioneze", a afirmat premierul.
 
 Programul 'Radarul pădurilor' este bazat pe un software instalat pe  telefoane mobile prin care poate fi urmărită trasabilitatea lemnului.


