x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poşta Română va disponibiliza aproape 4.500 de angajaţi, începând din luna iulie

Poşta Română va disponibiliza aproape 4.500 de angajaţi, începând din luna iulie

29 Mai 2013   •   18:32
Poşta Română va disponibiliza aproape 4.500 de angajaţi, începând din luna iulie
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Poşta Română va disponibiliza, începând cu luna iulie, un număr total de 4.458 salariaţi, reprezentând 14% din numărul actual al angajaţilor companiei, conform unui document discutat în şedinţa de marţi a Guvernului.

Ca parte a procesului de restructurare a Poştei Române, documentul, obţinut de Mediafax, prevede concedierea colectivă, în acord cu sindicatele, a celor aproape 4.500 de angajaţi.

Bugetul necesar pentru plata venitului de completare este calculat la aproximativ 19 milioane lei pentru acest an, "cu disponibilizare colectivă începând cu 1 iulie 2013".

În prezent, Poşta are 32.000 de salariaţi care îşi desfăşoară activitatea în aproximativ 5.600 de unităţi poştale.

×
Subiecte în articol: poşta romănă disponibilizari