x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poșta Română, vizată de Ordonanța Militară nr. 10

Poșta Română, vizată de Ordonanța Militară nr. 10

27 Apr 2020   •   19:51
Poșta Română, vizată de Ordonanța Militară nr. 10

Poșta Română este vizată de Ordonanța Militară nr. 10, anunțată, luni seara, de ministrul de Interne, Marcel Vela. Pe durata stării de urgență, trimiterile pot fi predate prin introducerea în cutii poștale sau prin afișare la adresa destinatarului.

Potrivit Ordonanței Militare nr. 10, anunțate de ministrul de Interne luni seara, „pe durata stării de urgență, trimiterile poștale înregistrate pot fi predate destinatarilor de personalul C.N. Poșta Română S.A. prin introducerea în cutia poștală”.

În lipsa cutiilor poștale, trimiterile poștale înregistrate se predau prin afișare la adresa destinatarului.

Sunt exceptate de la această regulă actele de procedură.

Companiei Naționale Poșta Română S.A. îi revine obligația stabilirii cadrului instituțional și răspunderea pentru modul în care se desfășoară activitatea.

Măsura se aplică începând cu data publicării Ordonanței Militare nr. 10 în Monitorul Oficial al României.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ordonanta 10