12:35 • Prefectura judetului Brasov va interveni in medierea dosarului de retrocedare a unor suprafete forestiere din Predeal, solicitate de Casa Regala, care se suprapun, in parte, pe terenurile unei persoane fizice, potrivit Mediafax.
Prefectura judeţului Braşov va interveni în medierea dosarului de retrocedare a
unor suprafeţe forestiere din Predeal, solicitate de Casa Regală, care se
suprapun, în parte, pe terenurile unei persoane fizice, potrivit Mediafax.
NEGOCIERI. Conform declaraţiilor subprefectului Szakal Andras, care conduce
Comisia judeţeană de fond funciar, Casa Regală are de primit aproximativ 4.000
de hectare de pădure în judeţul Braşov. „23
de hectare din această suprafaţă a fost acordată, prin hotărîre judecătorească,
unei terţe persoane, care a deţinut, în trecut un lot în oraşul Predeal.
Fiindcă această persoană avea o sentinţă definitivă şi irevocabilă, Comisia
judeţeană de fond funciar trebuia să o pună în aplicare”, a declarat subprefectul
Braşovului, Szakal Andras.
Sursa citată precizează că sentinţa definitivă şi irevocabilă pe care o are
braşoveanul în cauză nominalizează clar numere topografice ale suprafeţelor
care îi revin. „În aceste condiţii, este greu de crezut că el ceda şi va
accepta alt amplasament din domeniul privat al oraşului Predeal”, a spus Szakal.
Astfel, subprefectul consideră că una dintre soluţiile de mediere a acestei
situaţii este ca regele să primească, în schimbul suprafeţelor care se
suprapun, alte terenuri, din fondul primăriei Predeal. Cele 23 de hectare disputate
de Casa Regală şi persoana fizică ce le-a obţinut prin sentinţă judecătorească
se află în oraşul Predeal. 13 hectare au fost deja date regelui Mihai, iar
restul suprafeţei, de 10 hectare, care include şi pîrtia de schi Clăbucet, este
încă liberă şi va fi atribuită în urma unor negocieri între avocaţii celor două
părţi.