Într-o postare de pe pagina de Facebook, primarul transmite că proiectarea a fost finalizată integral, în timp ce curățarea amplasamentului a fost realizată în proporție de 80%. Exproprierile și lucrările de demolare au ajuns la 95%, iar lucrările de iluminat și de telecomunicații la 16%, respectiv la 26%. De asemenea, stadiul lucrărilor la apă-canal au ajuns la 2,7%, la fel ca cel al lucrărilor la noua linie de tramvai.
Cum arată stadiul pe tronsoane
-Tronsonul 1 (Capătul tramvaiului 41 – Str. Brașov) este aproape finalizat, cu excepția intersecției, iar recepția urmează în luna aprilie. În 2027 se vor executa și intersecțiile de la capătul tramvaiului 41 și de la str. Brașov.
-Tronsonul 2 (Str. Brașov – Str. Râul Doamnei), a fost finalizată partea rutieră și a fost făcută recepția, iar în prezent se lucrează la linia de tramvai. Constructorul a estimat finalizarea acestora în octombrie 2026.
-Tronsonul 3 (Str. Râul Doamnei – Str. Valea Oltului) și Tronsonul 4 (Str. Valea Oltului – Mărăcineni), se lucrează la relocarea rețelelor de utilități.
„Va fi nevoie să închidem și să deviem traficul, timp de aproximativ patru luni, în dreptul străzii Ghidigeni, pentru a putea înlocui 3 conducte mari, cu diametrul de doi metri, ale Apa Nova și să executăm lucrări de protecție a apeductului. Convoc Comisia Tehnică de Circulație pentru a evalua alternativele de trafic”, a mai precizat Ciprian Ciucu.
Pe Tronsonul 3, lucrările la sistemul rutier ar putea începe la data de 1 martie, iar pe Tronsonul 4 în 2027.
În ceea ce privește Tronsonul 5 (Str. Mărăcineni –Pasajul Domnești), lucrările vor fi executate Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Park & ride la Pasajul Domnești, gata în 2028
La Pasajul Domnești, Primăria Capitalei vrea să amenajeze un nod intermodal de tip park & ride de aproximativ 6.500 mp, cu o capacitate de 470 de locuri acoperite, plus 20 de locuri pentru persoanele cu dizabilități și 50 de locuri, cu stații de încărcare, pentru mașinile electrice. Pentru acest lucru, Primăria a anunțat că trebuie făcut un PUZ și este nevoie de obținerea certificatului de urbanism.
Anul viitor, vor fi finalizate supralărgirea și sistemul rutier pe toată Prelungirea Ghencea. Lucrările la noua șină de tramvai și park & ride-ul vor fi gata în primăvara anului 2028, după cum estimează primarul general.
La final, Prelungirea Ghencea va avea patru benzi (două pe sens), linie dublă de tramvai, piste de biciclete, trotuare, spații verzi, iluminat cu led, cabluri îngropate în subteran, intersecții cu semafoare inteligente pentru fluidizarea traficului.
Valoarea lucrărilor la infrastructura rutieră ajung la 45,2 milioane de lei, bani proveniți de la bugetul local. Amenajarea șinelor de tramvai costă 123,5 milioane de lei, din care 87 de milioane sunt fonduri nerambursabile. Pentru construcția noului park & ride, lucrările ajung la o valoare de 62,2 milioane de lei.


