Sărăcia a creat un fenomen nou, în ultimii ani: angajați ai primăriilor își iau concedii fără plată și pleacă la muncă în străinătate. Deficitul de personal din administrația locală se accentuează, lipsesc din ce în ce mai mulți oameni calificați pentru anumite funcții, iar pe durate de trei, până la cinci luni, nici măcar nu se pot angaja alte persoane, chiar dacă s-ar găsi specialiști. Conform legii, un angajat își poate lua concediu fără plată până la trei ani într-un deceniu, iar unii reușesc astfel să-și asigure existența din munca sezonieră în alte țări, apoi se întorc la primărie. Noua lege a salarizării nu va schimba lucrurile, iar în această perioadă au plecat deja mulți dintre angajați.
Cele mai grave probleme legate de nivelul salarizării din ultimii ani au fost în administrația locală, unde oamenii au găsit o metodă de a supraviețui: își iau concediu fără plată și pleacă să muncească în străinătate. Unii pleacă sezonieri, vara, în domeniul serviciilor turistice, alții pleacă la munci agricole, până la cinci-șase luni, iar alții își pot lua concedii de trei ani, pentru a merge să îngrijească bătrâni sau copii în Europa de Vest. “Am discutat despre astfel de cazuri, în special din zona Moldovei, unde sunt mai multe primării cu această problemă. Vaslui, Bacău sau Neamț sunt județele cele mai afectate. Deficitul de personal în primării este de circa 15% la nivel de țară, iar personalul calificat este foarte greu de găsit, în special în domeniile care în privat sunt plătite mai bine, precum IT, Construcții sau Financiar. Inginerii constructori care lucrează la Urbanism sunt foarte greu de găsit, ca și contabilii, care câștigă mult mai bine în privat. Pentru IT, de exemplu, dacă nu poate angaja un specialist, primăria poate încheia un contract de colaborare cu o firmă, nu și cu o persoană fizică”, a explicat, pentru Jurnalul Național, Valer Suciu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA).
Clientela politică a înăsprit legea
Președintele FNSA mai spune că există, însă, și primării unde edilii s-au schimbat de mai multe ori în ultimii ani, iar cei nou veniți și-au adus clientela, înființând posturi noi, pentru că titularii de posturi nu pot fi dați afară, după ce au câștigat concursurile de angajare. Așa s-a ajuns și la situația unor primării supradimensiunate, iar înăsprirea legislației, care ar trebui să oprească exact aceste abuzuri, îi afectează mai mult pe cei care suferă din cauza lipsei de personal. „Procedura de angajare este foarte greoaie și nu ne lasă să organizăm noi concursurule. Avem nevoie de o mulțime de avize și de aprobări. Sunt de aproape 20 de ani primar și știu că unii fac abuzuri, dar ei ar trebui să fie pedepsiți, nu noi, ceilalți. Durează mai mult de o lună să primim un aviz, apoi aprobă consiliul local, apoi trebuie să se publice în Monitorul Oficial și astfel durează trei-patru luni o angajare. Nu văd logica, pentru că nu vor veni niciodată cei de la Timișoara sau de la Baia Mare să se angajeze în nordul Moldovei. Salarizarea și procedura de angajare sunt cele două mari probleme care ne-au lăsat fără angajați în primării”, spune Vasile Smeria, primarul comunei Valea Ursului, din județul Neamț. De la această primărie lipsesc nouă oameni, iar una dintre angajate a plecat să îngrijească bătrâni în Italia, luându-și concediu fără plată trei ani.
Maramureșul pleacă în Germania și Franța
Câteva comune din vestul și nord-vestul țării trebuie să-și aștepte o parte dintre angajați să se întoarcă de la munca sezonieră. Deja au plecat, și anul acesta, luându-și concedii de trei, până la șase luni. Aceeași situație se regăsește și în comuna Budești, din județul Maramureș, unde au rămas 15 angajați la primărie, din 20. „Trebuie să ne descurcăm, n-avem ce să facem, atât timp cât oamenii sunt în concediu fără salar, în perioada asta. Pe perioada sezonului pleacă circa trei luni, în Franța sau Germania. Nici nu putem angaja alți oameni pe perioade atât de scurte. Unii pleacă și trei ani”, a explicat, pentru Jurnalul Național, Vasile Tămaş, primarul comunei Budeşti.
Am încercat să cooptăm tineri. Vin și în primul rând întreabă cât e salariul. Se uită, zâmbesc și pleacă. Degeaba le explicăm că salariul este conform grilei stabilite prin lege. Pot câștiga mult mai bine dacă lucrează în altă parte. Vasile Smeria, primarul comunei Valea Ursului, județul Neamț
Citește pe Antena3.roCiuperca otrăvitoare cu dinți sau palmierul-fantomă. Cum arată cele mai ciudate plante și ciuperci descoperite în 2024
Cei mai căutați specialiști pentru primării sunt inginerii IT, inginerii constructori, contabilii, dar și personalul specializat în achiziţii publice, resurse umane, relaţii cu publicul şi implementarea proiectelor europene. Cei din urmă câștigă la primărie, pe lângă salariu, doar 5% din venitul pe care l-ar putea avea dacă ar lucra la aceleași proiecte la o frimă privată.