x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Un cunoscut preot a fost exclus definitiv din Biserica Ortodoxă Română

Un cunoscut preot a fost exclus definitiv din Biserica Ortodoxă Română

de Redacția Jurnalul    |    01 Mai 2025   •   16:45
Un cunoscut preot a fost exclus definitiv din Biserica Ortodoxă Română

Preotul Ciprian Mega a fost caterisit sub acuzația că sunținea discursuri pro-ruse în spațiul public.

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei a anunțat, printr-un comunicat din 30 aprilie 2025, că Episcopul Sofronie a ratificat decizia de caterisire a fostului preot Ciprian-Romeo Mega, în urma finalizării unei anchete canonico-disciplinare.

Acesta a fost acuzat de grave abateri morale, disciplinare și de natură canonică, inclusiv de propagandă pro-rusă, încălcând învățăturile și pozițiile oficiale ale BOR.

El nu se mai poate întoarce în BOR și nu mai are voie să oficieze slujbe, nu mai poate purta straie preoțești și nici să pretindă prerogative sacerdotale.

Fostul preot Cipria Mega a fost acuzat de insultarea și defăimarea autorității bisericești, instigare la dezbinare, susținerea unor mesaje și atitudini incompatibile cu învățătura ortodoxă și cu poziția Patriarhiei Române, inclusiv susținerea unor narative pro-ruse în spațiul public, ceea ce a generat neliniște și tulburare în rândul credincioșilor.

Ciprian Mega nu a respectat decizia de suspendare

În pofida suspendării sale din funcția de preot paroh și a interdicției de a mai oficia slujbe, Ciprian Mega a continuat  să se prezinte drept preot și să țină slujbe, încălcând flagrant regulamentele bisericești.

Episcopia Oradiei spune că i-au fos oferite mai multe ocazii de dialog dar acesta a ales să persiste în comportamentele și declarațiile care l-au pus în contradicție cu învățătura ortodoxă și cu autoritatea ierarhică. 

Caterisirea sa a fost hotărâtă în unanimitate de Consistoriul Eparhial și ratificată de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.

Hotărârea este executorie și a fost transmisă tuturor centrelor eparhiale din cadrul Patriarhiei Române pentru a împiedica orice tentativă de uzurpare a calității de cleric ortodox, notează dcnews.ro.

×
Subiecte în articol: preot Ciprian Mega bor pro rus