Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, diagnosticat cu noul coronavirus, spune că nu a cerut internarea după primul test pozitiv pentru că nu avea simptome să se declare „suspect”. În plus, spune Dumitru Vienescu, a crezut că poate fi o greşeală.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, bolnav de COVID-19, a declarat, pentru MEDIAFAX, că după primul test pozitiv a crezut că poate fi o greşeală, cum s-a mai întâmplat în alte situaţii.
„Sunt internat. Azi-dimineaţă, la ora 08.00 eram acasă. La ora 10.00 am primit rezultatul testului pozitiv. Imediat am sunat la 112 şi am anunţat să fiu preluat, pentru că, în momentul în care am fost anunţat că am coronavirus, am fost lac de apă, făcusem şi febră şi am sunat să vină să mă ia să mă ducă la Secţia de Boli Infecţioase", a spus Dumitru Vienescu, managerul SJU Târgu-Jiu.
Acesta a explicat şi care a fost motivul pentru care nu a cerut să fie internat de vineri, când primul test, făcut la laboratorul din Târgu-Jiu, a arătat că are coronavirus.
„În data de 28 aprilie am fost izolat la domiciliu împreună cu toată familia, dată de la care nu am ieşit din casă. În data de 1 mai mi s-a recoltat primul test la laboratorul spitalului nostru, la acest laborator se face deocamdată dublu test. Adică se face test aici şi trebuie să fie confirmat de către un laborator din ţară, pentru că este la început, de o săptămână şi se vrea confirmare pentru a nu fi greşeli pe teste. Pe 1 am primit rezultatul pozitiv, nu aveam nicio simptomatologie ca să sun la 112 să mă declar suspect şi am rămas acasă. Din momentul acela m-am izolat şi de familie”, a spus Vienescu.
El a mai declarat că a aşteptat confirmarea rezultatului şi a sunat la 112.
Acesta nu ştie exact de la cine a contactat virusul COVID-19.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj susţin că trei angajaţi ai SJU Târgu-Jiu sunt infectați şi 80 sunt izolaţi acasă, dar Vienescu spune că numărul bolnavilor ar fi mult mai mare: „Nu pot să spun exact, 100%, dacă am luat virusul de la doamna doctor la care testul a ieşit pozitiv, pentru că, din câte am văzut, ieri (sâmbătă - n.r.) s-au mai confirmat încă două persoane la resurse umane. Eu cred că sunt mai mult de patru persoane. Şapte persoane în total, din câte ştiu. Acum, ştiind că am coronavirus, mă gândesc că poate şi pentru faptul că am vrut să fac multe şi am neglijat sănătatea mea. Acum mă gândesc la sănătate şi la familia mea”, a încheiat Dumitru Vienescu.
Surse medicale declarau, pentru MEDIAFAX, că managerul Dumitru Vienescu a sunat duminică la 112 şi a cerut o ambulanţă. El a fost testat pozitiv de joi, însă a contestat rezultatul primului test şi a refuzat internarea, izolându-se acasă.
(sursa: Mediafax)