x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prognoza meteo pentru sezonul de vară

Prognoza meteo pentru sezonul de vară

de Sorin Anghel    |    01 Iun 2008   •   00:00
Prognoza meteo pentru sezonul de vară

Canicula începe din iunie şi nu ne dă pace pînă la începutul lunii septembrie. Precipitaţiile vor fi destul de puţine.

TEMPERATURI PESTE LIMITA NORMALULUI
Canicula începe din iunie şi nu ne dă pace pînă la începutul lunii septembrie. Precipitaţiile vor fi destul de puţine.


Vara din acest an se va caracteriza prin temperaturi medii care se vor situa peste valorile climatologice în cea mai mare parte a ţării. Sînt de aşteptat cantităţi de precipitaţii mai mici decît valorile normale în zonele de cîmpie, iar în rest apropiate de cele normale.


IUNIE. Temperaturile medii lunare vor depăşi valorile normale în jumătatea nordică a ţării, iar în rest vor fi în general normale. Temperaturile maxime pot depăşi 35°C în zonele de cîmpie. În cele mai reci nopţi, temperaturile mini­me pot coborî pînă la 5°C în zonele depresionare din centrul şi nordul ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general normale. Pe arii restrînse se pot înregistra excedente sau deficite de precipitaţii. Perioadele de instabilitate atmosferică ale lunii vor fi caracte­ri­zate prin averse de ploaie, în­soţite de descărcări electrice, intensificări ale vîntului, cu aspect de vijelie. Vor fi condiţii de grindină.


IULIE. Temperaturile medii lunare vor depăşi valorile normale în cea mai mare parte a ţării. În luna lui Cuptor vor fi atît zile cani­culare, cu temperaturi mai mari de 35°C, cît şi nopţi tropicale, cu temperaturi de peste 20°C. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general normale în regiunile nord-vestice, iar în rest vor avea tendinţă de deficit. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vîntului, cu aspect de vijelie. Vor fi condiţii de grindină.


AUGUST. Temperaturile medii lunare vor fi mai mari decît valorile normale în majoritatea regiunilor. În zilele cele mai calde se vor de­pă­şi 35°C. În cele mai reci nopţi temperaturile minime pot coborî sub 5°C în zonele depresionare din centrul şi nordul ţării. Cantităţile de precipitaţii se vor încadra în general în limitele normale. Ploile vor mai avea caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină.


Starea vremii - 1 iunie 2008

  • de Anca Ardeleanu

Comentariul specialistului

În intervalul celor trei zile de progno­ză, vremea în ţara noastră va depinde şi de circulaţia de altitudine, care se va menţine din sector predominant nordic. Dacă astăzi instabilitatea atmosferică se va manifesta cu precădere în vestul, sudul şi centrul ţării, încă de la noapte instabilitatea se va reduce treptat. Sub aspect termic, acest început al lunii iunie este normal, cu valori de temperatură la orele după-amiezei între 22°C şi 28°C, iar noaptea între 6°C şi 16°C.

• meteorolog Doina Marasoiu


La munte:

Azi (duminică):
Cerul va prezenta înnorări accentuate şi local, îndeosebi ziua, vor fi averse însoţite de oraje şi unele intensificări ale vîntului.

Mîine (luni):
Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza.

Poimîine (marţi):
Cerul variabil, iar vîntul slab, pînă la moderat.

 

Pe litoral:

Azi (duminică):

Averse însoţite de oraje şi unele intensificări ale vîntului. În cursul nopţii cerul va deveni varia­bil. Temperatura aerului: 13-23°C. Temperatura apei: 15-16°C.

Mîine (luni):
Vremea va fi în general frumoasă, cerul variabil, iar vîntul slab şi moderat. Temperatura aerului: 11-21°C. Temperatura apei: 15-16°C.

Poimîine (marţi):
Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, iar vîntul va sufla slab, pînă la moderat. Temperatura aerului: 12-23°C. Temperatura apei: 14-16°C.

 

Bucureşti:

Azi (duminică):
Cerul va prezenta înno­rări accentuate ziua, cînd temporar va ploua şi se vor semnala oraje. Maxima: 25°C; minima: 12°C

Mîine (luni):
Cer variabil şi vînt slab. Maxima: 24°C, iar minima: 9°C.

Poimîine (marţi):
Vremea va fi frumoasă, cu cerul variabil, mai mult senin noaptea. Vîntul va sufla în general slab. Maxima: 24°C, iar minima: 10°C.

×
Subiecte în articol: cerul normale meteo