Judecarea mult asteptatului recurs in cazul care priveste libertatea presedintelui Rompetrol a fost ieri amanata pentru o saptamana, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti s-a sesizat, din oficiu, cu probleme procedurale in acest dosar. Instanta de control judiciar a pus pe tapet, pe de o parte, faptul ca Tribunalul nu a pus in discutia partilor cererea Parchetului de preschimbare a termenului de judecata, iar, pe de alta parte, faptul ca Parchetul are doua cereri de recurs, potrivit carora, la termenul de ieri, pentru ca procedura sa fi fost indeplinita, ar fi trebuit citati si cetatenii americani Stephenson si Hart.
DISCUTII. Procurorul de sedinta a incercat sa explice ca, prin decizia instantei, fara ca Parchetul sa ceara o disjungere, dosarul Patriciu s-a judecat separat de cel al partenerilor americani si ca la data de 24 februarie, la Patriciu, cat si la data de 3 martie, la americani, Parchetul a declarat, oral, recurs. La dosar, la 25 februarie, a fost depusa o cerere scrisa de recurs, in care se face referire la toti trei inculpatii. In plus, instanta a subliniat ca este vorba despre o singura cerere de cercetare in stare de arest a lui Patriciu, Stevenson si Hart si ca, implicit, recursul nu poate sa vizeze partial aceasta cauza. Aparatorii omului de afaceri au sustinut ca, daca Parchetul decide sa-si retraga recursul impotriva lui Stephenson si Hart (caz in care procesul de la 3 aprilie ramane fara obiect), atunci trebuie sa o faca si fata de Patriciu. Pana la 17 martie, Ministerul Public trebuie sa-si precizeze clar pozitia in acest caz. Potrivit avocatului Gheorghe Mateut, "Parchetul are o singura optiune: cea de a-si mentine cererea de recurs si de a pune concluzii". SUSTINERI. Omul de afaceri Dinu Patriciu a obtinut de la instanta incuviintarea de a-si vedea de treburile profesionale pana atunci, cu conditia sa se prezinte la termen. La plecare, Patriciu a declarat: "Din greseala in greseala, spre victoria finala!". Parchetul a comunicat aseara ca nu a cerut niciodata disjungerea cazurilor si ca, atunci cand Tribunalul a preschimbat termenul de judecata numai pentru Patriciu, instanta a operat practic o disjungere fara sa o dispuna in acte. (Violeta Fotache)Citește pe Antena3.ro