x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reguli - Conditii noi pentru calatoria in strainatate

Reguli - Conditii noi pentru calatoria in strainatate

de Mara Raducanu    |    15 Noi 2006   •   00:00
Reguli - Conditii noi pentru calatoria in strainatate

O data cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, romanii vor putea calatori mai usor in strainatate. Lucru ce nu poate decat sa ne bucure. Insa nu trebuie sa uitam faptul ca, dincolo de facilitatile de care vom beneficia, va trebui sa respectam (de data aceasta pe bune!) cateva reguli de calatorie in Spatiul Schengen.

Pentru a usura accesul la informatii, Ministerul Administratiei si Internelor a editat "Ghidul cetatenilor romani in Uniunea Europeana", brosura ce contine informatii utile pentru orice persoana care doreste sa calatoreasca intr-un stat membru UE.

RECOMANDARI. "Libertatea de a calatori este de departe cel mai important dintre drepturile pe care le-am castigat prin aderarea la Uniunea Europeana", afirma ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, in cuvantul de deschidere transmis tuturor cetatenilor, viitori cititori ai ghidului. Lucrarea ofera atat recomandari cu caracter general pentru cetatenii romani care calatoresc in strainatate, conditiile de intrare in Spatiul Schengen, cat si informatii specifice pentru fiecare din principalele destinatii ale turistilor romani. Din cuprinsul materialului persoanele interesate vor putea afla in ce consta dreptul de a circula liber pe teritoriul unui stat membru, documentele in baza carora pot calatori, precum si ce presupune dreptul la rezidenta (pana la 3 luni/ peste 3 luni/ permanenta). De asemenea, sunt prezentate conditiile in care se pot deplasa minorii, cetateni romani, in strainatate si in ce imprejurari se poate restrictiona dreptul la libera circulatie/dreptul la rezistenta din motive de politica publica, securitate sau sanatate publica. Tiparit in 10.000 de exemplare, ghidul va fi pus la dispozitia cetatenilor prin intermediul structurilor subordonate MAI. Pentru o mai buna accesibilitate, ghidul este postat si pe site-ul ministerului, la adresa: www.mai.gov.ro.

COPERTA. Mai multe detalii despre ghid puteti gasi la adresa www.mai.gov.ro

SPATIUL SCHENGEN NE ASTEAPTA! Statele membre Schengen solicita indeplinirea urmatoarelor conditii de intrare in spatiul respectiv: pasaport valabil pentru inca cel putin sase luni de la data intrarii in Spatiul Schengen; persoana sa nu fie indezirabila (sa nu aiba interdictie de intrare in vreuna din tarile membre Schengen); asigurare medicala; asigurarea medicala (de sanatate) se refera la asigurarea de asistenta turistica prin care se acopera riscul de asistenta oferita persoanelor aflate in dificultate in cursul unor deplasari sau al unei absente de la domiciliu sau de la locul resedintei permanente; asigurare auto de raspundere civila (Cartea verde); starea tehnica buna a autoturismului.

La trecerea frontierei, cetateanul roman trebuie sa prezinte urmatoarele documente: permisul de conducere (daca circula cu autovehicul); pasaportul, valabil cel putin sase luni; asigurarea medicala, care trebuie sa acopere durata declarata a sejurului; o suma minima in valuta.

SANCTIUNI
Si, cum pentru unii dintre noi "regulile sunt facute pentru a fi incalcate", in ghid sunt prezentate explicit si riscurile la care se expun cetatenii romani care incalca aceste reglementari si sanctiunile ce decurg din aceasta.
Iata cateva dintre acestea: sa nu treceti granita in masina altcuiva, pentru ca nu stiti ce se afla in ea; sa nu va implicati in probleme legate de consumul si traficul de droguri (in unele tari exista chiar pedeapsa cu moartea pentru astfel de fapte!); sa nu duceti pachete peste granita pentru alte persoane, pentru ca nu se stie ce pot contine.
CU MASINA
Nu au fost scapati din vedere nici cetatenii romani care se deplaseaza cu autoturismul personal in strainatate. Pentru ei sunt prezentate informatiile referitoare la reglementarile UE in privinta regimului permiselor de conducere, asigurarii autovehiculelor si securitatii rutiere. Conducatorul auto trebuie sa aiba in vedere urmatoarele: pasaportul, permisul de conducere, aflat in termenul de valabilitate, asigurarea auto internationala de raspundere civila ("Cartea verde"), certificatul de inmatriculare si Cartea de identitate a vehiculului, asigurarea medicala internationala.
×
Subiecte în articol: observator