x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Renate Weber, Avocatul Poporului, a fost revocată

Renate Weber, Avocatul Poporului, a fost revocată

16 Iun 2021   •   15:36
Renate Weber, Avocatul Poporului, a fost revocată
Sursa foto: Lucian Alecu

Renate Weber a fost revocată, miercuri, din funcția de Avocat al Poporului, după ce plenul Parlamentului a aprobat sesizarea formulată de PNL, USR PLUS și UDMR.

În favoarea revocării au votat 247 parlamentari, 32 împotrivă, iar unul nu a votat

„Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a consacrat faptul că Parlamentul este singura autoritate în măsură să aprecieze dacă activitatea Avocatul Poporului s-a realizat în limitele stabilite. (...) În urma debaterii cererii de revocare, membrii comisiilor juridice au constatat că sunt îndeplinite condițiile legii pentru a supune plenului Parlamentului revocarea din funcție a dnei Renate Weber Avocat al Poporului și a hotărât cu majoritate de voturi să adopte raportul comun pentru revocarea din funcție a dnei Renate Weber, Avocat al Poporului”, spune președintele Comisiei juridice din Senat, Iuliana Scântei (PNL).

La rândul său, vicepreședintele Senatului Robert Cazanciuc (PSD) decizia de revocare este „contra interesului poporului român”.

„Sunt cel puțin trei lucruri care sunt de-a dreptul halucinante în această sesizare. În primul rând este invocat incidentul de la Caracal. (...) Cred că autorii sesizării confundă textele din Costituție. Această instituție nu face parte din structura de stat. Este chemată să apere drepturile și libertățile fundamentale. Am sentimentul că dacă veți vota această solicitare de revocare urmează într-o săptămână votarea moțiunii de cenzură. Ne facem de rușine pur și simplu, să faceți de rușine”, adaugă Cazanciuc.

Andrei Lupu, parlamentar USR PLUS, afirmă că Reate Weber este un om competent, dar în ultima perioadă a demonstrat că și-a ”exercitat funcția în mod egoist, în interesul celor care v-au numit în funcția pe care ați ocupat-o vremelnic”.

„Nu ați știu decât să îi serviți decât pe care care v-au numit În plină pandemie Covid ați încercat să blocați spitalele din România. Din funcții publice, noi nu avem dreptul la egoism. A încurcat funcția publică cu propria persoană în ultimii doi ani. Cobcluzia e una singură - grupul USR PLUS va vota pentru demiterea doamnnei Renate Weber”; mai spune Lupu.

„Asistăm astăzi la execuția cu public a Avocatului Poporului și la o operațiune concertată de subjugare a acestei instituții de către factorul politic. (...) Faceți o nedreptate, că încălcați legea”, apreciază senatorul Claudiu Târziu, copreședinte AUR.

Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a anunțat că social-democraților vor ataca la CCR revocarea din funcție a Avocatului Poporului, Renate Weber.

Rapoartele Avocatului Poporului din perioada 2018-2020 au fost respinse, marți, în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului. Parlamentarii PSD și AUR au susținut că rapoartele nu se votează, ci trebuie doar prezentate.

Respingerea Rapoartelor de activitate pentru anii 2018-2020 încalcă dispozițiile constituționale, susține Avocatul Poporului: „Ca o garanție a independenței, nici Constituția, nici legea organică de organizare nu au prevăzut posibilitatea aprobării/respingerii raportului anual prin vot”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: renate weber