
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române restricțiile sunt în vigoare joi, în intervalul orar 08:00 – 18:30.
În intervalul menționat circulația este restricționată pe prima bandă pe Autostrada A2 pe sensul Constanța – București, între kilometrii 99–97. În zonă se fac lucrări de asfaltare.
Șoferii sunt sfătuiți „să circule cu viteză redusă în zonele cu lucrări la carosabil, să respecte semnificația semnalizării temporare, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulație și semnalizând din timp efectuarea manevrei”.
(sursa: Mediafax)
