x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România are primul centru de transplant de tub digestiv

România are primul centru de transplant de tub digestiv

de Redacția Jurnalul    |    25 Mar 2024   •   21:15
România are primul centru de transplant de tub digestiv

„România are primul centru de transplant de tub digestiv”, spune Gabriela Firea într-un mesaj de felicitare pentru Spitalul Sfânta Maria din București.

„Felicit echipa medicală de la Spitalul Sfânta Maria din București! România are primul centru de transplant de tub digestiv. Încă o performanță a echipei care a realizat 12 intervenții de transplant pulmonar și 70 de transplant hepatic”, a scris Firea pe Facebook.

Spitalul Sfânta Maria a fost acreditat să poată realiza aceasta intervenție și demonstrează din nou că investițiile în aparatură și medici salvează vieți, adaugă Firea.

„În mandatul meu ca primar general, Spitalul Sfânta Maria a devenit primul centru de transplant pulmonar din România! Toți românii își amintesc lupta pe care am dus-o, împreună cu medicii de la Sfânta Maria, chiar împotriva ministrului Sănătății USR de la vremea respectivă. Am demonstrat că putem salva vieți și la noi în țară, cu mai puține costuri și am stricat afacerilor celor care se îmbogățeau pe spatele oamenilor aflați în suferință.”, a mai transmis Gabriela Firea.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×