Astfel, compania va opera trei zboruri pe săptămână spre oraşul croat, în fiecare luni, miercuri şi vineri, începând cu 1 iulie. Biletele sunt deja disponibile pe wizzair.com şi prin intermediul aplicaţiei mobile WIZZ.
"Dubrovnik este una dintre cele mai emblematice destinaţii de vacanţă de la Marea Adriatică, cunoscută pentru impresionantul său centru vechi medieval, acoperişurile de teracotă şi priveliştile spectaculoase asupra litoralului. Inclus în patrimoniul mondial UNESCO, oraşul atrage vizitatori prin zidurile sale bine conservate şi numeroasele obiective istorice. Destinaţia oferă un mix între explorare culturală şi relaxare, de la plimbări printre fortificaţiile antice şi vizite la muzee, până la excursii pe insulele din apropiere şi momente petrecute pe plajele din zonă. Scena culinară pune în valoare fructele de mare proaspete, aromele mediteraneene şi vinurile locale, iar experienţa generală este definită de o atmosferă rafinată, dar vibrantă, susţinută de o puternică tradiţie a ospitalităţii", se arată în comunicat.
Această nouă destinaţie completează extinderea recentă a Wizz Air pentru sezonul de vară, care include rutele deja lansate către Brindisi, Faro, Antalya sau Barcelona din mai multe oraşe din România, precum şi inaugurările viitoare spre Malta şi Kefalonia, alături de zborurile populare operate anual în insulele greceşti.
În plus, ruta către Dubrovnik a fost deja anunţată şi pentru Cluj-Napoca, cu startul în luna mai.
Wizz Air operează o flotă de 262 de aeronave Airbus A320 şi A321. Wizz Air este listată la Bursa de Valori din Londra.
Toate zborurile Wizz Air sunt operate cu aeronave Airbus A320 cu 180 de locuri, A320neo cu 186 de locuri, A321 cu 230 locuri şi aeronave Airbus A321neo cu 239 locuri. AGERPRES



