x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SALARIAŢII PENSIONARI/Justiţia, marea sursă de economii a lui Boc

SALARIAŢII PENSIONARI/Justiţia, marea sursă de economii a lui Boc

de Miruna Pasa Petru    |    13 Ian 2009   •   00:00

Nici mai mult, nici mai puţin decât 29 de magistraţi cumulează în prezent pensiile cu salariile de judecător, procuror sau magistrat asistent. Iată unde stăteau banii în minus de la buget!



Aceştia, alături de alţi opt angajaţi ai CSM, vor fi aceia din sistemul judiciar nevoiţi să renunţe la unul dintre cele două venituri, în  sprijinul noii politici guvernamentale. Se va economisi astfel, desigur, o sumă semnificativă în visteria statului, ce va ajunge probabil la câteva zeci de mii de lei. Datele furnizate ieri de CSM arată încă o dată că sistemul judiciar nu reprezintă nici pe departe o miză pentru ordonanţa de urgenţă care interzice cumulul pensiilor cu salariul în sistemul de stat. Practic, potrivit informaţiilor CSM, cei 13 judecători, zece procurori şi şase magistraţi asistenţi vizaţi de ordonanţa guvernului Boc reprezintă numai 0,44% din totalul magistraţilor români. Şi asta pentru că în sistemul judiciar nu au mai fost admise reîncadrări în magistratură a pensionarilor încă din anul 2007.

×
Subiecte în articol: observator