x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SALARIILE PROFESORILOR/ Procurorii îl caută pe Tăriceanu la Parlament

SALARIILE PROFESORILOR/ Procurorii îl caută pe Tăriceanu la Parlament

de Monica Iordache Apostol    |    Miruna Pasa Petru    |    04 Noi 2008   •   00:00

Procurorii Parchetului General au cerut Camerei Deputaţilor transcriptul discursurilor pe care le-au susţinut premierul, ministrul Economiei, Varujan Vosganian şi fostul ministru al Educaţei, Cristian Adomniţei, în timpul dezbaterilor legate de majorarea salariilor profesorilor.



Cei trei au fost reclamaţi la Parchet de Federaţia sindicală "Spiru Haret" pentru că ar fi furnizat date false legate de consecinţele majorării salariale. În acea şedinţă, Varujan Vosgania a declarat că o creştere generalizată a salariilor bugetare cu 50% ar echivala cu un deficit consolidat de 7% din PIB anul viitor sau cu anularea tuturor investiţiilor din aceste sectoare. Conducerea Camerei le-a răspuns însă procurorilor că stenograma şedinţei se află pe site-ul instituţiei.

Surse judiciare au susţinut însă că, pentru desfăşurarea anchetei, nu este suficient un transcript de pe site-ul instituţiei, ci este nevoie de un înscris a cărui corectitudine să fie certificată. Dacă Parchetul va decide începerea urmăririi penale împotriva celor trei miniştri, va fi necesar acordul Parlamentului pentru învinuire, cei trei fiind şi membri ai Legislativului. O altă plângere, pe aceeaşi temă a fost depusă de Academia Caţavencu, la acelaşi Parchet, de această dată împotriva tuturor parlamentarilor care au votat Ordonanţa privind majorarea salariilor cadrelor didactice.

×
Subiecte în articol: romania