x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Salvamont: Zeci de persoane salvate în weekend din situații de risc în zonele montane

Salvamont: Zeci de persoane salvate în weekend din situații de risc în zonele montane

de Redacția Jurnalul    |    05 Aug 2024   •   10:30
Salvamont: Zeci de persoane salvate în weekend din situații de risc în zonele montane

Salvamontiștii au salvat duminică 27 de persoane din situații de risc, dintre care patru au fost transportate la spital. De asemenea, o persoană a murit.

Duminică, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 19 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Cele mai multe solicitări, cinci, au fost pentru Salvamont Mureṣ, trei pentru Salvamont Maramureș și două pentru Salvamont Județul Brașov. AU mai fost apeluri pentru Salvamont Prahova, Salvamont Dâmbovița, Salvamont Bacău, Salvamont Municipiul Brașov, Salvamont Olănești, Salvamont Voineasa, Salvamont Cluj, Salvamont Lupeni și Salvamont Vrancea.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 27 persoane, trei dintre acestea au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital și una a fost predată elicopterului SMURD pentru transport la spital.

O persoană a decedat și a fost predată către Serviciul IML.

S-au mai primit 24 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: salvamontisti zone montane