x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sâmbătă, 14 februarie, începe “Te cunosc de undeva!” cu o ediție spectaculoasă

Sâmbătă, 14 februarie, începe “Te cunosc de undeva!” cu o ediție spectaculoasă

12 Feb 2015   •   15:45
Sâmbătă, 14 februarie, începe “Te cunosc de undeva!” cu o ediție spectaculoasă

Alina Eremia, Lidia Buble, Oana Sîrbu, Bambi, Liviu Vârciu, Daniel Iordăchioae, Cezar Ouatu și Alb Negru sunt gata de show.

 Cel de-al șaptelea sezon al show-ului transformărilor totale începe sâmbătă, 14 februarie, de la ora 20.30, la Antena 1, cu o ediție spectaculoasă.

Artiștii care intră în fascinanta lume a muzicii și vocilor live, în acest sezon, Alina Eremia, Lidia Buble, Oana Sîrbu, surorile Denisa și Raluca Tănase de la Bambi, Andrei Ștefănescu și Kamara de la Alb Negru, Liviu Vârciu, Daniel Iordăchioae și Cezar Ouatu sunt gata de show și au foarte mari emoții pentru întâia încercare a transformărilor. Așadar, vor intra în competiție șase concurenți individual și două trupe, aceasta fiind una dintre noutățile sezonului.

Cei zece concurenți vor cânta, în deschiderea ediției, câte un hit din repertoriul propriu, alături de cei patru jurați, Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan. De asemenea, prezentatorii Alina Pușcaș și Cosmin Seleși vor avea un moment special.  La rându-le, monștrii sacri ai transformărilor le-au făcut urări noilor concurenți. Ce le doresc Maria Buză, Pepe, Jorge, CRBL și Rona Hartner celor zece concurenți, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă seara.

Și în acest sezon, marele premiu va fi în valoare de 15.000 de euro. În plus, câștigătorul fiecărei ediții “Te cunosc de undeva!” va primi câte 1.000 de euro,  bani ce vor fi donați unor cauze umanitare susținute de Fundația Mereu Aproape.

O altă noutate a sezonului se numește JACKPOT și se va petrece la... ruletă. Acest JACKPOT poate să îi pice oricărui concurent si reprezintă un moment extra-concurs. Artistul care va pica la JACKPOT va veni pe scenă în carne și oase, săptămâna următoare și va cânta, în oglindă, împreună cu concurentul care i-a picat la ruletă. Cei doi vor trebui să semene ca două picături.

În prima ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”, destinul a făcut ca Liviu Vârciu să simtă cum e să fie femeie. Așa se face că el se va transforma în cunoscuta cântăreață de muzică populară Maria Cârneci. “Cât este de frumoasă!”, se va entuziasma Ozana Barabancea, de la masa juriului, atunci când Vârciu își va face apariția pe scenă, îmbrăcat în costumul popular trimis special pentru el de doamna Maria Cârneci. Daniel Iordăchioae va începe show-ul cu un personaj legendar, căruia rockul îi curge prin vene, Axl Rose, solistul trupei de la Guns ‘n Roses, iar Cezar Ouatu îl va imita în această primă ediție pe nemuritorul Dan Spătaru.

În ce personaje se vor transforma ceilalți concurenți, telespectatorii Antenei 1 vor descoperi sâmbătă, 14 februarie, de la ora 20.30, numai la “Te cunosc de undeva!”

Concurenții “Te cunosc de undeva!”

Daniel Iordăchioae: “Am primit propunerea de a veni la “Te cunosc de undeva!” cu foarte mare drag și bucurie, pentru că sunt un fan al emisiunii. N-am nici o problemă să mă epilez, să mă bărbieresc, să mă rad pe cap, numai să nu mă injecteze cu botox (râde). Pe tocuri am mai mers, n-ar fi o premieră, dar n-ar fi o idee foarte bună, pentru că am niște probleme cu coloana, dar o să vedem… Unul dintre personajele care mi-ar plăcea să-mi pice la ruletă este Liviu Vasilică”.

Kamara (Alb Negru): “”Te cunosc de undeva!” e o emisiune frumoasă, de divertisment, în care mă regăsesc, în care facem ceea ce ne place, în care putem să ne descoperim alte laturi, să ne autodepășim, să cântăm piese pe care nu le-am avut niciodată în repertoriu și pe care n-am fi crezut vreodată că le putem cânta. Nicidecum nu o iau ca pe o competiție pe viață și pe moarte. E o bucurie și, dacă rezultatul este unul bun, cu atât mai bine.”

Andrei Ștefănescu (Alb Negru): “Mă bucur că, de data asta, la “Te cunosc de undeva!”, sunt împreună cu Kamara. Asta mă va face să mă simt și mai bine decât atunci când am fost singur, pentru că ne leagă o prietenie, împărțim piesele în două și pentru că o să fie un pic mai haios totul. Vom fi notați ca un singur concurent și, dacă o s-o zbârcească unul, vom  suferi amândoi, dar așa este într-o echipă”.

Alina Eremia: “Urmăream emisiunea de câte ori aveam posibilitatea, iar dacă se întâmpla să am vreun concert și să fiu plecată, vizionam fiecare moment, ulterior, pe Youtube. De aceea, nu am stat mult pe gânduri ca să accept să particip în acest sezon. Sunt nerăbdătoare să încep și să primesc prima provocare. Farmecul care conferă complexitate găștii din acest sezon este tocmai faptul că suntem diferiti, că venim din zone muzicale diferite.”

Cezar Ouatu: “Îmi place foarte mult acest show, mă regăsesc în această lume a rolurilor, a transformărilor, a personajelor. Se spune despre mine că sunt un tip cu nasul pe sus, prețios. “Te cunosc de undeva!” este o bună ocazie  pentru mine să mă vadă oamenii așa cum sunt, de fapt. De asemenea, mama, care este cel mai bun confident al meu, este extrem de încântată că voi participa la show, cunoaște fiecare personaj, este specialistă în această emisiune.”

Lidia Buble: “Îmi doream din suflet să vin la show-ul ăsta, pentru că mie îmi place foarte mult să imit, să mă transform, să mă prostesc. Sezonul trecut mi-au plăcut foarte mult Jorge, Maria Buză și Ristei. Erau și foarte amuzanți. Cred că, sezonul acesta, ar fi foarte interesant să fiu Michael Buble, asta și pentru că purtăm același nume. În rest, orice provocare este binevenită”.

Denisa Tănase (Bambi): “Suntem fane ale emisiunii și ne-am bucurat foarte tare când ni s-a propus să participăm. Încă de la primul sezon, aveam momente – de exemplu, când stăteam în cadă – când încercam să imităm vocile pe care le auzeam la radio. Mie mi-e un pic teamă acum să nu-mi pice muzică lăutărească, pentru că are niște inflexiuni specifice greu de reprodus.”

Raluca Tănase (Bambi): “Suntem fericite că ne aflăm printre cei care au avut norocul să ajungă la această emisiune. Și vom accepta cu bucurie orice personaj care ni se oferă. Ce stil n-am abordat până acum? Rock-ul.”

Oana Sîrbu: “Eu mi-am dorit mult să particip ca și concurent, la “Te cunosc de undeva!”, încă de la primele sezoane. După momentul pe care l-am susținut sezonul trecut, când am fost invitat special la una dintre ediții și am imitat-o pe Romica Puceanu, am primit propunerea. M-am bucurat foarte tare atunci, dar am rumegat vreo două luni această propunere. Și tata s-a bucurat foarte tare când a aflat. Probabil o să-i cer multe păreri și chiar o să lucrăm împreună niște personaje.”

Liviu Vârciu: “Recunosc, am urmărit această emisie frumoasă, pentru că Pepino (n.n. Pepe) a făcut un lucru foarte bun în acest show. E singura emisiune care îmi dă emoții, care mă sperie un pic. Pe tocuri am mai mers, nu va fi o premieră, am și dansat, chiar îmi place pe tocuri (râde). O să am însă o problemă cu epilatul (râde).”

×