x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator LIVE: Sănătatea, mai aproape de oameni, descentralizare și performanță

LIVE: Sănătatea, mai aproape de oameni, descentralizare și performanță

06 Oct 2022   •   07:25
LIVE: Sănătatea, mai aproape de oameni, descentralizare și performanță

Postul de televiziune Antena 3 CNN, alături de cotidianul național Jurnalul, continuă seria de conferințe naționale „România Inteligentă”.

 Joi, 6 octombrie, se va dezbate problema serviciilor medicale, în cadrul Conferinței Naționale „Campaniile de sănătate în Ilfov - sănătatea mai aproape de oameni, descentralizare și performanță”. Evenimentul va avea loc la Hotel Hilton din București, de la ora 10.00. Conferința va fi transmisă live pe site-urile antena3.rojurnalul.ro și pe paginile de Facebook Antena 3 CNN și Jurnalul, iar tronsoane ale dezbaterii vor fi preluate live pe postul TV Antena 3 CNN.

Prezentările, dezbaterile și schimbul de informații vor oferi o perspectivă clară și completă asupra campaniilor active în domeniul sănătății în Ilfov, campanii care se desfășoară în prezent, cât și asupra planurilor pentru perioada 2023-2024. Vor participa la dezbatere reprezentanți ai județului Ilfov, ai Parlamentului și ai Guvernului, care vor intra în dialog cu reprezentanții sistemului sanitar și cei ai pacienților. 

Invitații moderatorului evenimentului, Adrian Ursu, vor fi: Hubert Thuma - președintele Consiliului Județean Ilfov, Vincențiu Voicu - vicepreședinte Consiliul Județean Ilfov, Mihaela Toader -  administrator public al Consiliului Județean Ilfov, Nicoleta Pauliuc - senator PNL, Andrei Baciu - secretar de stat în Ministerul Sănătății, și Marcel Boloș – ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, dr. Călin Mircea Laza, și Radu Gănescu – președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC). 

×