x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sanctiuni - Distractia cu "bombe" se plateste

Sanctiuni - Distractia cu "bombe" se plateste

06 Mar 2005   •   00:00

OBSERVATOR
Cei care se distreaza pe seama bombelor false vor suporta si cheltuielile misiunii de verificare.

Distractia cu "bombe" costa

Inceputul lui 2005 s-a dovedit a fi unul al alarmelor false cu bomba. Numarul mare de persoane care si-au gasit drept distractie anuntul amplasarii acestora in diferite institutii sau locuri publice a determinat autoritatile sa ia masuri drastice. Cei care fac glume cu "bombe" vor suporta si cheltuielile misiunii.
ION ALEXANDRU

INTERVENTIE. Alarmele false pun degeaba pe drumuri un intreg serviciu
De la inceputul anului, trupele Ministerului de Interne au intervenit la peste 100 de misiuni de dezamorsare a unor bombe inexistente. Isteria cauzata de aceste anunturi a costat statul cel putin o jumatate de miliard de lei, bani care au fost suportati de la buget. Cu alte cuvinte, din buzunarele noastre. Astfel, autoritatile au decis sa inaspreasca pedeapsa pentru cei care se distreaza pe seama pirotehnistilor si a personalului civil "vizat" de amplasarea "explozibilului".

DISTRACTIA COSTA. Bucurestiul a fost orasul unde s-au inregistrat cele mai multe "atacuri" cu bomba, tintele vizate de "teroristi" fiind Prefectura, Guvernul, Presedintia, scolile, statiile de metrou, magazinele si alte locuri publice, inclusiv sediul Politiei. Toate anunturile s-au facut prin intermediul telefonului public, atacatorul anuntand amplasarea bombei la telefonul de urgenta 112. Desi sunt mai mult decat convinsi ca anuntul nu este altceva decat o gluma proasta, politistii sunt obligati sa intervina la fata locului, sa securizeze zona, sa evacueze populatia civila si sa scotoceasca dupa bombe. Toate aceste operatiuni costa bugetul Ministerului Administratiei si Internelor cel putin 25 de milioane de lei pe o misiune. Politistii s-au saturat sa le fie saracit bugetul, astfel ca s-a luat decizia ca acela care face glume cu "bomba" sa si suporte cheltuielile misiunii. "Orice persoana care apeleaza, fara motiv, telefonul de urgenta 112 si anunta o alarma falsa cu bomba, pe langa sanctiunile prevazute de lege, va suporta si cuantumul cheltuielilor aferente pentru asigurarea misiunii", ne-au declarat surse din Politia Capitalei.

METROU
La sfarsitul saptamanii trecute, pirotehnistii s-au vazut nevoiti sa evacueze calatorii si personalul Metrorex din statia Titan, dupa ce, la 112, s-au primit mai multe telefoane care anuntau amplasarea unei bombe in statie. Rezultatul verificarilor era cel pe care il scontasera politistii. Nici urma de material exploziv. Cateva ore mai tarziu, au fost identificati si cei care au facut anuntul. Era vorba de doi pustani (unul de 12 ani, iar celalalt, de 17 ani). Fiind minori, au fost sanctionati doar pentru tulburarea linistii publice.
ASIGURARE
Daca in cazul anunturilor false cu bomba, autoritatile au gasit cat de cat o solutie, nu la fel stau lucrurile cand este vorba de bombe adevarate. Cei mai multi angajati ai Protectiei Civile, care se ocupa cu detonarea materialelor explozive, nu au asigurare de viata, deoarece bugetul institutiei nu poate suporta aceste cheltuieli. Cine vrea asigurare de viata nu are alta solutie decat sa si-o plateasca din propriul buzunar. In cazul in care un pirotehnist de la Protectia Civila ar fi victima unui nefericit accident de munca, familia acestuia nu ar primi decat o pensie de urmas.
×
Subiecte în articol: observator bombe