Bărbatul care a ucis patru pacienţi şi a rănit alţi nouă la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca se află în sevraj etilic şi nu poate fi încă audiat, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, inspectorul Amalia Călugăru. "Pacientul este în custodia Poliţiei, în unitatea medicală unde se află personalul de supraveghere, iar noi suntem prezenţi cu forţe sporite. Acesta se află în sevraj etilic şi nu poate fi încă audiat. Ancheta este sub coordonarea procurorului criminalist de la Parchetul de pe Tribunalul Buzău", a precizat aceasta.
Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât noaptea trecută patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie. Agresorul are 38 de ani şi este din comuna Săgeata, judeţul Buzău, fiind fără ocupaţie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. După producerea atacului, a încercat să fugă şi a fost imobilizat de un poliţist aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.