x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Energiei a convocat Comandamentul de iarnă: vom trece iarna doar cu gaz românesc

Ministrul Energiei a convocat Comandamentul de iarnă: vom trece iarna doar cu gaz românesc

de Redacția Jurnalul    |    03 Noi 2023   •   00:20
Ministrul Energiei a convocat Comandamentul de iarnă: vom trece iarna doar cu gaz românesc

Suntem mai pregătiți decât oricând, pe toate fronturile, susține ministrul Energiei Sebastian Burduja, care a anunțat joi că a avut loc prima reuniune a Comandamentului de iarnă.

Ministrul Energiei a scris joi seara, pe Facebook, despre mai multe vești bune în aceste zile.

Prima dintre acestea se referă la proiectul Tarnița-Lăpuștești.

„Suntem în procedura de achiziție publică a studiului de fezabilitate, pentru o valoare maximă de 3,5 milioane euro și o durată de până la 12 luni. Estimez că va fi semnat contractul până la finalul anului, iar la anul pe vremea asta, pe baza unui studiu solid, adus la zi, să avem o procedură competitivă de selecție a unui partener privat. La ce interes există la nivel internațional pentru această investiție, am convingerea că vom reuși să facem ceea ce România, din păcate, nu a reușit de peste 40 de ani”, arată Sebastian Burduja.

El anunță că a fost publicat ghidul final pentru producție de energie regenerabilă (hidro, solar, eolian) pentru instituții publice. Bugetul total este de 500 de milioane de euro și vor fi peste 500 de posibili beneficiari, inclusiv școli, grădinițe, spitale, instituții culturale. Apelul va fi lansat în 15 noiembrie.

Ministrul a anunțat lansarea în consultare de piață pentru investiții în energie geotermală, proiecte care vor fi susține prin Fondul pentru Modernizare: „Investițiile sunt necesare pentru echilibrarea reţelei, creșterea eficienței energetice la nivelul României și reducerea dependenței de combustibilii clasici”.

„Am avut prima reuniune a Comandamentului de iarnă. Suntem mai pregătiți decât oricând, pe toate fronturile. În condițiile unei ierni normale, cu până la 2 episoade de viscol și ger pe lună (de până la o săptămână fiecare), vom trece iarna doar cu gaz românesc și fără nicio problemă majoră”, spune Burduja.

El a mai spus că a transmis Comisiei Europene prima versiune a noului Plan Național Integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice: „Au contribuit mai multe ministere și agenții, astfel am reușim să recuperăm întârzierile și să evităm o procedură de infringement”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: iarna gaz românesc Sebastian Burduja