x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şefii din Complexul Energetic Turceni pleacă pe banii statului la un concurs de bridge

Şefii din Complexul Energetic Turceni pleacă pe banii statului la un concurs de bridge

de Gabriela Mladin    |    19 Mai 2010   •   00:00



Delegaţiile concurenţilor au fost semnate chiar în ziua în care zeci de mii de oameni îşi manifestau nemulţumirea în capitală faţă de măsurile de auteritate anunţate de şeful Statului. Pentru Complexul Energetic Turceni nu reprezintă risipă din banii publici suportarea costurilor deplasării pentru o săptămână la concursul de cărţi.

Doi directori şi trei şefi de birou de la Complexul Energetic Turceni şi-au făcut bagajele pentru a petrece o săptămână la Neptun la un concurs de bridge. Competiţia se numeşte Trofeul Energeticianului, iar selecţia celor cinci nu a fost deloc uşoară. Participanţii au fost nevoiţi să treacă printr-un interviu, iar comisia care a stabilit concurenţii a fost formată din reprezentanţii Complexului Energetic Turceni.

Printre norocoşii selecţionaţi sunt Laviniu Danciu, director Strategii - Dezvoltare, Viorel Filip, inginer şef Tehnic, Radu Bralostiteanu, şef Birou Sisteme Distribuite, Sorin Vladu, şef Birou Aparate şi Echipamente Electrice şi încă un director din cadrul Complexului Energetic Turceni.  

În final, cei cinci şefi din cadrul termocentralei vor petrece o săptămână la mare, iar costrurile sunt suportate 100% de societatea din subordinea Ministerului Economiei. Suma se ridică la 10.000 de lei şi în ea intră cazarea, masa, deplasarea cu maşinile instituţiei şi diurna participanţilor.

Cu această sumă destinată concursul de bridge, Complexul Energetic Turceni ar fi putut acoperi salariile nereduse pe o lună pentru şapte salariaţi.

Iniţial, cei cinci trebuiau să plece pe 17 mai, însă conducerea Complexului Energetic Turceni a decis ca deplasarea să aibă loc începând cu 21 mai.

×
Subiecte în articol: observator