x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul de Interne: "Nu mi-am imaginat că în Poliția Română poate să existe atâta golănie"

Ministrul de Interne: "Nu mi-am imaginat că în Poliția Română poate să existe atâta golănie"

de Veronica Micu    |    08 Ian 2013   •   08:38
Ministrul de Interne: "Nu mi-am imaginat că în Poliția Română poate să existe atâta golănie"
Sursa foto: ot.politiaromana.ro
UPDATE 12:20 - Şeful IPJ Olt a anunţat că nu se va prezenta la audirile Consiliului superior de disciplică din cadrul MAI pentru că a intrat în concediu medical. Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat că decizia lui Ion Voicu, de a intra în concediu medical, este o "golănie". Doi alţi poliţişti, cerectaţi alături de Şeful IPJ de comisia de disciplină, se sustrag anchetei. Comisarul-şef Emilian Mladin, adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt, a solicitat pensionarea, iar comisarul-şef Valerian Iliescu este în concediu medical.

„Nu mi-am imaginat că în Poliția Română poate să existe atâta golănie. Băiatul ăsta a plecat aseară din spital, s-a angajat că vine astăzi să discute și am aflat astăzi că a intrat iarăși în concediu medical pentru 2 săptămâni și că prin urmare nici ancheta nu se poate derula. Am găsit o soluție foarte simplă, începând de astăzi altcineva va conduce interimar județul. Nu poate fi suspendat pentru că e în spital. Nu știu de ce suferă, dar un om corect venea aici și stătea de vorbă. Sigur că e vinovat din moment ce nu a venit”, a declarat Radu Stroe.

Mai mult, ministrul spune că de îndată ce se va întoarce la lucru, Ion Voicu va fi demis din Poliție. „Am contat pe cuvântul și demnitatea unui individ care e ditamai șef de Poliție județeană. Oricum băiatul asta vă garantez că nu va mai lucra în poliție nicio zi, după ce va reveni la serviciu. Cred că fuge de răspunderile pe care le are acolo, în raport cu cel de la Balș și cu alte fapte”, a mai precizat ministrul.

.............

Şeful IPJ Olt, Ion Voicu, ar putea fi suspendat din funcţie. El va fi audiat astăzi de Comisia de Disciplină, la ministerul de Interne. Ion Voicu este acuzat de management defectuos şi lipsă de reactie in ce priveste criminalitatea stradala. Numele lui Voicu apare şi în plângerea depusă la DIICOT de o poliţistă din Balş. Ea spune că a fost violată de mai mulţi poliţişti, între care şi şeful IPJ Olt.

Radu Stroe, ministrul de Interne a anunţat marţi dimineaţă că şeful IPJ Olt va fi suspendat indiferent de decizia luată de comisia de disciplină.

"Oricum va fi suspendat din funcţie, într-o formă sau alta. Vinovăţia există", a declarat ministrul de Interne, Radu Stroe.

Ministrul de Interne anunţa recent că a vrut să schimbe conducerea IPJ Olt, dar nu i-a permis legea care reglementează Statutul poliţistului.

"Am vrut să schimb conducerea IPJ Olt, însă Statutul poliţistului nu mi-a permis. Nu se poate aşa ceva! Nu este corect! Acolo este o anchetă în curs, iar subalternii celor vizaţi sunt puşi în situaţia să răspundă la întrebări legate de şefii în exerciţiu. Era normal ca, pe perioada cercetărilor, aceşti şefi să fie ţinuţi deoparte. Legea nu ne permite însă acest lucru, iar noi nu putem să facem abuzuri", a spus Radu Stroe.


×