Şeful Novartis, Vas Narasimhan, s-a angajat să nu vândă Sandoz, divizia de medicamente generice a producătorului elveţian de medicamente, pe fondul demarării unui proces de restructurare, care a sporit speculaţiile privind vânzarea afacerii, transmite Reuters.
"Nu, nu vom vinde Sandoz. Vom face din Sandoz o diviziei autonomă în cadrul Novartis, pentru a fi mai competitivă. Planul nostru este să ne concentrăm pe Sandoz şi să o transformăm într-o companie mai bună pe termen lung", a afirmat Narasimhan într-un interviu acordat publicaţiei Sueddeutsche Zeitung.
Anterior Narasimhan estimase că restructurarea Sandoz se va finaliza la mijlocul anului viitor. Deja Novartis a vândut în SUA active din domeniul dermatologiei şi medicamentelor generice şi a sugerat că ar putea urma şi alte vânzări.
Aceste tranzacţii, alături de plecarea fostului şef al Sandoz în martie, i-au determinat pe unii analişti să facă speculaţii privind posibila vânzare de către Novartis a diviziei de medicamente generice.
Sandoz, care anul trecut a raportat vânzări de aproape zece miliarde de dolari, şi-a revizuit în creştere estimările pentru acest an, după ce anterior previzionase vânzări în linie cu cele din 2018.
Narasimhan a adăugat că intenţionează să păstreze brandurile Sandoz şi Hexal în Germania. "Nu vor schimbări în acest domeniu", a declarat şeful producătorului elveţian de medicamente pentru Sueddeutsche Zeitung.
AGERPRES