E frig. A plouat. Plouă şi acum cu speranţe şi tărie sufletească. Noaptea, răcoarea toamnei îţi îngheaţă până şi cuvintele. Însă ei, pelerinii, rezistă. Au venit să se roage la moaştele Sfintei Parascheva, la Iaşi. Astăzi este ziua praznicului său. Au o forţă lăuntrică ce vine din preţuirea nemăsurată a moaştelor sfinte. Rândul pentru închinarea la acestea se întinde mult pe sute de metri. Se pierde dincolo de speranţele ultimului venit. Şi te întrebi de unde atâta tărie pentru a rezista ore şi zile. În curtea Mitropoliei, aceşti credincioşi formează o mare şi unită familie. Din această familie face parte şi călugărul sosit de la Histria. Şi preotul venit cu copilul în braţe de la Vaslui. Şi macedoneanul aterizat din Skopje. Pe iarba proaspătă stăteau două familii din Gura Humorului. Două fete de 20 de ani cu pruncii înmuiaţi în laptele proaspăt al sânului. După cum aveam să aflu de la angajaţii Mitropoliei, puterea acestei familii le-a făcut pe 20 de femei să urce şi să coboare, într-un exerciţiu de smerenie, în genunchi şi pe coate, de 20 de ori numeroasele scări ale Mitropoliei. Aceeaşi putere a făcut ca tot atâţia oameni în scaune cu rotile să ajungă să se închine la raclă.