x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sinaia, variante low cost!

Sinaia, variante low cost!

de Sorin Anghel    |    05 Feb 2012   •   21:00
Sinaia, variante low cost!

Teleferic Prahova SA si Transport Urban Sinaia, cele doua societati care administreaza instalatiile de transport pe cablu din Masivul Furnica, n-au reusit sa se puna de acord cu privire la utilizarea unui singur ski-pass pentru toate telefericele. In aceste conditii, turistii trebuie sa stie care sunt variantele prin care pot economisi bani atunci cand merg in statiunea prahoveana.

Un ski-pass pentru toata ziua valabil pentru cele doua telecabine, telescaunul care urca de la Cota 1.400 si cel din Valea Dorului costa 143 de lei in week-end. In zilele lucratoare ale saptamanii, pretul este de 120 de lei. Instalatiile celor de la Teleferic Prahova SA deservesc partiile Valea lui Carp, Drumul de Vara – cele mai lungi de pe Valea Prahovei – Valea Dorului, Valea Dorului – Varianta, Valea Soarelui, Laptici, dar si Scandurari, in zilele in care teleschiul de acolo este pus in functiune. Avantajul acestui ski-pass este reprezentat de faptul ca puteti ajunge din statiune in varful muntelui folosind instalatiile aceluasi operator de transport pe cablu. Pentru a va convinge de calitatea partiilor din Valea Dorului, vizitati www.jurnalul.ro, acolo unde gasiti imagini live de pe cea mai indragita partie de schi din Bucegi.

Transport Urban Sinaia pune la dispozitia turistilor un ski-pass de o zi la pretul de 120 de lei. In zilele lucratoare ale saptamanii nu se practica reduceri. In schimb, in fiecare zi de luni, sinaienii beneficiaza de transport gratuit la telegondola. Pentru a ajunge la Cota 2.000 trebuie totusi sa apelati la telecabina, acolo unde pretul unei urcari este de 18 lei. In cazul in care partiile Valea lui Carp sau Drumul de Vara sunt impracticabile, trebuie sa stiti ca pentru o urcare si o coborare trebuie sa platiti 31 de lei. Ski-pass-ul valabil la telegondola poate fi utilizat si la telescaunul Valea Soarelui, instalatie de transport pe cablu ce deserveste toate partiile de pe fata vestica a muntelui. www.jurnalul.ro transmite imagini live de la statia superioara a telescaunului Valea Soarelui.

Vremea n-a fost tocmai buna ieri la Sinaia. Din cauza vantului, teleca­bina n-a putut urca mai sus de Cota 1.400. In aceste conditii, turistii au fost nevoiti sa schieze pe Partia Noua, cea care este deservita de telegondola celor de la Transport Urban. Turistii s-au declarat multumiti de calitatea zapezii, mai ales ca pista nu a fost deloc aglo­merata. La statia de jos a instalatiei de transport pe cablu exista o parcare ge­neroasa. www.jurnalul.ro transmite imagini live de la Cota 1.400!

Vreme inchisa a fost si in celelalte statiuni de pe Valea Prahovei. Tot pe ceata au schiat si turistii care au urcat in Poiana Brasov. Vizibilitatea a fost destul de scazuta in Masivul Postavaru, insa calitatea zapezii si capacitatea mare de transport a telefericelor au compensat. www.jurnalul.ro transmite imagini live din Poiana Brasov.

×
Subiecte în articol: observator schi statiuni montane