x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SJA Vaslui, amendă pentru lipsa rovignetei la o ambulanţă

SJA Vaslui, amendă pentru lipsa rovignetei la o ambulanţă

17 Sep 2014   •   22:23
SJA Vaslui, amendă pentru lipsa rovignetei la o ambulanţă

Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vaslui a primit la începutul acestei luni o amendă de la CNADNR pentru lipsa rovignetei la o ambulanţă surprinsă pe 4 iunie 2014 pe raza localităţii Osoi, în timp ce transporta un pacient la un spital din Bucureşti.

Liviu Buculeasa, directorul tehnic al SAJ Vaslui a plătit, miercuri, amenda din propriul buzunar, dar susţine că situaţia este una nefirească, în condiţiile în care salvările sunt scutite de la plata acestei taxe.

'Ambulanţa fusese înmatriculată recent şi nu am mai apucat să trimitem numărul de înmatriculare la CNADNR. Potrivit legii, trebuia înaintat noul număr. Mi-am asumat greşeala şi am plătit amenda, însă consider că este o situaţie absurdă. Când se întocmesc acele procese verbale, se consemnează clar că este vorba de o ambulanţă, nu este firesc că este scutită de la plata rovignetei, dacă aşa spune legea?', a declarat Liviu Buculeasa.

La începutul acestei săptămâni, în dotarea SAJ Vaslui au intrat trei noi ambulanţe. Pentru a nu fi primite alte amenzi, acestea nu vor fi folosite până când reprezentanţii SAJ Vaslui nu primesc de la CNADNR confirmarea că numerele provizorii sunt introduse în baza de date a autoturismelor scutite de la plata rovignetei.

×